Rusia ar fi folosit spațiul aerian românesc pentru a ataca locații din Ucraina, potrivit unui responsabil ucrainean. El a spus și motivul.
Rusia ar fi folosit spațiul aerian românesc pentru a ataca locații din Ucraina, potrivit unui responsabil ucrainean. El a spus și motivul.
România aşteaptă şi merită o decizie pozitivă în timpul preşedinţiei spaniole a Consiliului Uniunii Europene cu privire la extinderea spaţiului Schengen, a declarat marţi preşedinta Parlamentului European (PE), Roberta Metsola.
Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu a declarat că reacţia rapidă a NATO, la solicitarea României, la recentele incidente cu drone a fost „exemplară”.
Presa din Austria rostogolește tot mai intens subiectul migrației ilegale pe măsură ce data următoriului consiliu JAI este tot mai aproape, iar tema aderării României la Schengen este „cartoful fiebinte” al întâlnirii miniștrilor de Externe din țările europene.
Un cetăţean algerian a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, pentru trafic de migranţi, iar şoferul, cetăţean român, care îi transporta, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, în aceeaşi cauză.
Începând de astăzi, prețul energiei electrice în Spania pentru clienții cu tarife reglementate legate de piața angro va cunoaște o creștere semnificativă de 43,42%, atingând 119,00 euro/MWh. Acesta este cel mai înalt nivel înregistrat în ultimul an.
Presa austriacă susține că România se răzbună pe Austria din cauza problemei Schengen, blocând accesul unor ofițeri austrieci la reuniuni ale NATO.
Octavian Morariu este primul român care a jucat în celebra selecționată Barbarians. Apoi, în 1987, la o deplasare cu RC Grivița a rămas în Franța unde a fost ascuns într-o clinică particulară de teama Securității. Acum este președintele Rugby Europe și membru al CIO.