Ministerul Sănătăţii a stabilit că pe 15 noiembrie va avea loc concursul naţional de admitere în Rezidenţiat 2026, înscrierile urmând a începe pe 7 octombrie.
Ministerul Sănătăţii a stabilit că pe 15 noiembrie va avea loc concursul naţional de admitere în Rezidenţiat 2026, înscrierile urmând a începe pe 7 octombrie.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat, duminică seară, că este necesară o regândire a sistemului de rezidenţiat, având în vedere că sunt de trei ori mai mulţi rezidenţi decât cei care pot fi incluşi în sistemul de sănătate din România.
Examenul de rezidențiat pentru medicina de urgență a stârnit un val de revoltă. Rezidenții spun că timpul acordat rezolvării subiectelor a fost prea mic. Doar 2 candidați au promovat examenul, din cei 113 înscriși.
10.000 de candidați susțin examenul de rezidențiat. Ei vor trebui să rezolve teste grlă de 200 de întrebări.
Sesiunea extraordinară a concursului de rezidenţiat organizat de Ministerul Sănătăţii şi Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti, se apropie de final. Marți se va face repartiția celor care au obținut punctaje bune.
Majoritatea posturilor rămase neocupate scoase la concurs la sesiunea extraordinară a rezidenţiatului care are loc duminică sunt în specialităţile chirurgicale şi medicina de urgenţă, a declarat Alexandru Rafila.
Un proiect de ordonanță de urgență aflat pe agenda ședinței de Guvern de marți prevede că medicii rezidenți vor putea fi pregătiți și în spitale care nu au medici-profesori la universitățile de Medicină.
Aproape 1.000 de absolvenți de medicină, farmacie și stomatologie nu vor ști pe ce posturi vor da concurs, după ce ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat într-o conferință de presă pe 1 noiembrie că a luat decizia să mențină actuala cifră de școlarizare aprobată deja.