Rezidențiat sub presiune: doar jumătate dintre candidați prind loc, iar 300 au post asigurat
Peste zece mii de absolvenţi de medicină din şase centre universitare din ţară au trecut prin prima probă de foc din cariera lor: intrarea în profesie. Doar jumătate dintre ei vor avea însă o şansă să se pregătească într-unul dintre spitalele din România.
Peste 5.000 de locuri au scos în acest an la bătaie facultăţile de medicină din ţară la examenul de rezidenţiat. Cele mai multe sunt la specializări precum medicină de familie, cardiologie, terapie intensivă, chirurgie generală sau medicină internă, iar cele mai puţine la specializări rare, precum medicină nucleară sau neurologie pediatrică. Peste 37% dintre candidaţii care s-au înscris în acest an sunt din Capitală.
"M-am pregătit timp de un an de zile şi sper să iasă totul bine! Abia aştept să se termine sincer, ca să pot să trăiesc o viaţă normală", a spus un candidat.
Rezidențiat sub presiune: doar jumătate dintre candidați prind loc, iar 300 au post asigurat
În top 5 cele mai căutate specializări de către absolvenţii UMF Carol Davila din Bucureşti se numără: cardiologia, dermatologia, psihiatria, ginecologia sau gastroenterologia.
O surpriză în acest an este medicina de familie, care urcă în preferinţe. Cea mai mare concurenţă a fost la stomatologie, 4 pe loc, şi la farmacie, aproape 5 pe loc.
Citește și: Medic rezident român, după experiența din Franța. ”Era inuman dar nu vreau să mă întorc în România”
"La preferinţa 2 şi 4 urcă foarte mult medicina de familie, unde vedem că este situaţia deficitară. Mulţi rezidenţi schimbă specialitatea de la chirurgical la medicină de familie", a declarat Viorel Jinga, rector UMF Carol Davila Bucureşti.
Cea mai mare problemă din sistem rămâne însă lipsa posturilor. În acest an, doar 295 de candidaţi vor şti sigur că după rezidenţiat vor avea continuitate ca medici specialişti într-un spital de stat. Restul fie pleacă din ţară, fie aleg sistemul privat sau rămân pur şi simplu şomeri.
"Să practice meseria în altă parte. Şi din cauza sistemului, dar şi modalitatea în care fac practică nu este ce-şi doresc", susţine mama unui candidat.
"Problema pe care eu mi-o pun la ora actuală este ce vom face cu acești 10.000 de candidați peste 5-6 ani de zile. Cred că concursul de rezidențiat ar trebui să se dea pe post și nu numai pe loc", a declarat rectorul UMF Viorel Scripcariu.
"Am avut o discuţie importantă cu prim-ministrul României cu privire la o posibilă scoatere la concurs a unui număr suplimentar de medici specialişti anul viitor. Suntem în analiză fiscal-bugetară", a declarat şi Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii.
Citește și: Ce pățesc medicii rezidenți când intră în sala de operații? Unii se sperie tare și vor să renunțe
Examenul a durat patru ore şi a conţinut 200 de grile cu una sau mai multe răspunsuri. Ca să promoveze, absolvenţii trebuie să completeze corect minimum 60% dintre ele. În funcţie de punctaj, ei vor fi repartizaţi la una dintre specializări, conform Observator.