Regele Charles şi regina Camilla au sosit la Westminster Abbey, unde vor fi încoronaţi în fața a peste 2000 de lideri din întreaga lume.
Regele Charles şi regina Camilla au sosit la Westminster Abbey, unde vor fi încoronaţi în fața a peste 2000 de lideri din întreaga lume.
Marele absent de la încoronarea Regelui Charles este președintele american Joe Biden. Liderul american a declarat că se va întâlni, totuși, cu Regele Charles cu o altă ocazie.
Regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi regina consoartă Camilla au fost încoronaţi sâmbătă la Abaţia Westminster din Londra, în cadrul unei ceremonii oficiale urmărită de milioane de oameni din întreaga lume.
Klaus Iohannis participă, vineri, la Londra, la recepţia oferită de regele Charles al III-lea la Palatul Buckingham şefilor de delegaţii cu ocazia încoronării sale.
Prima repetiţie a ceremoniei de încoronare a regelui Charles al III-lea a avut loc sub forma unei parade militare organizate pe străzile pustii din centrul Londrei în noaptea de luni spre marţi.
Regele Charles al III-lea şi regina consoartă, Camilla, au ales personal o reţetă pentru "Coronation Quiche". Este unul dintre preparatele care vor fi servite la evenimentele organizate cu ocazia încoronării de luna viitoare, a anunţat luni Palatul Buckingham.
În faţa tribunalului din Westminster, Harry Spartacus May, acuzat de tulburarea ordinii publice, a pledat vinovat de faptele care îi sunt reproşate.
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii poate ajunge mult mai lin la casa sa din satul Viscri. Drumul județean DJ104 L Dacia – Viscri - Bunești a fost reabilitat cu fonduri europene. Lucrările au costat peste 24 de milioane de lei și au durat aproape opt luni.