Regele Charles şi regina Camilla au sosit la Westminster Abbey, unde vor fi încoronaţi

Regele Charles şi regina Camilla au sosit la Westminster Abbey, unde vor fi încoronaţi în fața a peste 2000 de lideri din întreaga lume.
Regele Charles şi regina Camilla au sosit la Westminster Abbey, unde vor fi încoronaţi în cadrul unei ceremonii care va începe la ora 10:00 GMT, în faţa a peste 2000 de lideri şi demnitari din întreaga lume.
Regele Charles şi regina Camilla au sosit la Westminster Abbey, unde vor fi încoronaţi
Ceremonia de încoronare are o valoare simbolică.
După moartea mamei sale (8 septembrie 2022), regina Elizabeth a II-a Marii Britanii, Charles al III-lea a devenit rege.
Citește și: Marele absent de la încoronarea Regelui Charles. De ce Joe Biden nu participă și ce a transmis
În zilele care au urmat, el a fost proclamat oficial noul monarh al Marii Britanii şi acum, după luni de pregătire minuţioasă.
Încoronarea face parte dintr-un weekend prelungit, bogat de ceremonii organizate în cinstea noului monarh, de la petreceri stradale la concerte.
Camilla, regina consoartă şi soţia regelui Charles al III-lea, va fi încoronată ca regină