Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, luni, că nu vedem o voinţă a Rusiei de a veni la masa negocierilor şi trebuie să fim pregătiţi pentru o continuare, cel puţin un an, doi, a acestui război.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, luni, că nu vedem o voinţă a Rusiei de a veni la masa negocierilor şi trebuie să fim pregătiţi pentru o continuare, cel puţin un an, doi, a acestui război.
Țările membre ale NATO dispun de toate opțiunile de care au nevoie pentru a contracara atacurile hibride din partea Rusiei, a declarat luni secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Mark Rutte, citat de Reuters.
Trump, i-a cerut duminică președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să oprească loviturile militare asupra rafinăriilor rusești de motorină, avertizând că aceste operațiuni provoacă o criză globală de combustibil. Și promite că va opri și războiul cu Iran.
Rusia a atacat în noaptea de sâmbătă spre duminică zona frontierei dintre Ucraina și Polonia. O benzinărie și mai multe camioane au luat foc, iar locomotiva unui tren Kiev–Varșovia a fost lovită la aproximativ doi kilometri de graniță.
Prințul moștenitor saudit l-ar fi sunat joi de două ori pe președintele american Donald Trump, cerându-i să lanseze atacuri împotriva rebelilor houthi din Yemen. Rebelii, susținuți de Iran, cuceresc strâmtoarea Bab al-Mandeb, putând bloca ruta maritimă prin Marea Roșie.
Rusia a amenințat Lituania cu arme nucleare, în contextul în care statul baltic ia în considerare ridicarea interdicției privind armele nucleare. Această decizie a Lituaniei ar permite NATO să desfășoare forțe nucleare pe teritoriul său.
Prețurile țițeiului au crescut cu 4% joi, ajungând la 100,19 dolari pe baril, pe măsură ce piața se pregătește pentru un război prelungit în Golful Persic. Când petrolul brut atinge 100 de dolari pe baril, declanșează o criză majoră în întreaga economie globală.
În urmă cu puțin timp, locuitorii din nordul județului Tulcea au primit un mesaj RO-Alert. Autoritățile i-au avertizat asupra posibilității ca în zonă să cadă obiecte din spațiul aerian și le-au recomandat să rămână în locuri sigure.