Rusia amenință Lituania cu arme nucleare. Rusia desfășoară deja arsenal nuclear în Belarus
Rusia a amenințat Lituania cu arme nucleare, în contextul în care statul baltic ia în considerare ridicarea interdicției privind armele nucleare. Această decizie a Lituaniei ar permite NATO să desfășoare forțe nucleare pe teritoriul său.
După ce Vilniusul a făcut un pas spre ridicarea interdicției de lungă durată privind armele nucleare, Kremlinul a declarat că țara va intra în vizorul arsenalului nuclear rusesc.
Moscova a desfășurat deja arme nucleare în Belarus, țara vecină, încă din 2023.
Ridicarea interdicției ar permite NATO – organizație din care Lituania face parte din 2004 – să desfășoare forțe nucleare pe teritoriul său.
Rusia amenință Lituania cu arme nucleare
Partidele parlamentare din Lituania au convenit provizoriu asupra amendamentelor constituționale în luna iulie, iar Comisia parlamentară pentru afaceri juridice a votat favorabil propunerea (cu 7 voturi „pentru” și 2 „împotrivă”) miercuri, 9 septembrie, deschizând astfel calea către o decizie finală la începutul anului 2027.
Vineri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a amenințat Vilnius în legătură cu acest plan, afirmând că statul baltic – aflat cândva sub ocupație sovietică – va ajunge „în vizorul armelor noastre nucleare”.
„Iar dacă pe acel teritoriu există arme nucleare îndreptate spre noi, atunci teritoriul acelei țări se va afla, de asemenea, în vizorul armelor noastre nucleare”, a declarat Peskov vineri pentru postul rus Channel One, potrivit Kyiv Post.
Lituania, unul dintre cei mai fermi susținători ai Ucrainei în Europa, se învecinează la vest cu exclava rusă Kaliningrad și la sud cu Belarus – un aliat loial al Moscovei –, Vilnius aflându-se la doar două ore de mers cu mașina de Minsk, capitala Belarusului.
Un parlamentar rus a amenințat vineri, 11 septembrie, și Ucraina cu un alt atac cu rachetă balistică Oreșnik susținând că acțiunile Kievului sunt deja „aproape” de a declanșa utilizarea armei.
Conform rapoartelor de propagandă rusești, membrul Comitetului de Apărare al Dumei de Stat din Rusia, Andrei Kolesnik, a lansat amenințarea motivând un „răspuns” la recentele atacuri devastatoare ale Ucrainei în Novorossiisk și Soci.
Rusia desfășoară deja arsenal nuclear în Belarus
Rusia a început să desfășoare arme nucleare în Belarus, o țară care nu deține armament nuclear, în iunie 2023.
În decembrie 2025, Rusia a desfășurat în Belarus și racheta balistică cu rază medie de acțiune (IRBM) „Oreșnik”, capabilă să transporte focoase nucleare; utilizarea acesteia în luptă în Ucraina a reprezentat prima astfel de întrebuințare.
Citește și: Lukașenko sună de mobilizare. „Ne pregătim de război”. Belarus găzduiește arme nucleare tactice rusești
În luna mai, Belarus a desfășurat un exercițiu de război nuclear împreună cu Rusia, implicând unități militare bieloruse însărcinate cu utilizarea în luptă a armelor nucleare și cu operațiuni de sprijin nuclear.
În iulie, când discuțiile privind interzicerea armelor nucleare au luat amploare în Parlamentul de la Vilnius, președintele lituanian Gitanas Nauseda a pus această necesitate pe seama schimbării circumstanțelor geopolitice.
Citește și: Putin, îndemnat să folosească arme nucleare în Ucraina. Războiul costă 6.000.000.000$ pe lună
„Situația geopolitică se înrăutățește. Constituția noastră a fost redactată într-o perioadă în care circumstanțele geopolitice erau complet diferite”, a declarat Nauseda.