Gafă la Muzeul din Prahova: Un tablou celebru de Nicolae Grigorescu a fost evaluat în acte la doar 3,5 lei
Ministrul Culturii, Ioana Ciocan, a afirmat, marţi seară, că evaluarea la 3,5 lei a tabloului Peisaj de Nicolae Grigorescu de la Muzeul Judeţean de Artă Prahova Ion Ionescu Quintus reprezintă o eroare umană, care va fi corectată.
"Este o eroare. Bineînţeles că este o eroare. Bineînţeles că acel Grigorescu a fost evaluat bine la 35.000 de lei, o sumă foarte bună pe vremea dictatorului Nicolae Ceauşescu.
Evident că atunci când s-au tăiat, în 2005, toate acele zerouri dintr-o eroare s-a ajuns la această această sumă. (...) Aşa că eu mi-am făcut datoria astăzi - chiar dacă Muzeul de Artă din Prahova nu este în subordinea Ministrului Culturii, este la Consiliul judeţean - să-l sun pe domnul director şi să-i spun că îl înţeleg.
Gafă la Muzeul din Prahova: Un tablou celebru de Nicolae Grigorescu a fost evaluat în acte la doar 3,5 lei
Pentru că îi înţeleg pe toţi, sunt nişte oameni care cu nişte resurse extrem de limitate, poate cu un computer vechi, au mutat o virgulă. Da, bineînţeles că este o tragedie că în acte o lucrare apare cu 3,5 lei. Bineînţeles că este o eroare umană, bineînţeles că va fi corectată", a declarat Ioana Ciocan la Digi 24, potrivit Agerpres.
Ministrul Culturii a anunţat că îi va propune directorului Muzeul Judeţean de Artă Prahova 'Ion Ionescu Quintus' să expună tabloul amintit, care este unul "absolut superb", conform Agerpres.
"Am să-l sun mâine pe domnul director şi am să-l încurajez să îl expună, aşadar să atragă mai mulţi vizitatori cu resurse minime. (...) Este superb, este absolut superb, toate lucrările de Nicolae Grigorescu sunt absolut superbe. Trebuie să mărturisesc că sunt absolut îndrăgostită de pictorul nostru naţional", a mai spus Ioana Ciocan.
Citește și: Câți angajați avea Securitatea lui Ceaușescu? Cifrele aparatului care controla România
Ministrul a subliniat că instituţiile publice au obligaţia să reevalueze bunurile culturale mobile odată la 10 ani.
"Acest lucru se poate face de către două entităţi: o dată, experţii care sunt acreditaţi către Ministerul Culturii, sau ANEVAR, adică Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România. Ambii pot să evalueze.
Întrebarea este cu ce buget se pot evalua aceste bunuri? Nu vorbim de trei lucrări, vorbim de milioane şi milioane de piese. Cum se face acest proces? Câţi experţi sunt? Câţi evaluatori sunt? Câţi sunt specializaţi în pictură, câţi sunt în sculptură şi care este intervalul de timp în care acest proces poate fi făcut? Cred că este extrem de simplu să arătăm cu degetul să zicem 'Prahova n-a făcut!' 'Bucureştiul n-a făcut!' 'Clujul n-a făcut!'. Dar, din păcate, absolut totul se se reduce la buget. Care este bugetul pe care noi îl putem pune la dispoziţie, ca oamenii ăştia să-şi facă treaba?", a spus ministrul.
Citește și: Era bine pe vremea lui Ceaușescu? Dosarele Secu: 200 oameni la coadă la carne la 21.00, se dă numai 2 kg
Ea a remarcat că oamenii "care au rămas în cultură" îşi fac meseria "doar din pasiune", pentru că "salariile din muzee sunt cele mai mici din ţară".
"Sunt foarte mulţi specialişti, sunt plini de bune intenţii şi ce am văzut eu în ultimele două săptămâni la Ministerul Culturii, am văzut intenţii foarte bune, iar oameni care au rămas în sistem, în cultură, doar din pasiune.
Pentru că salariile din muzee sunt cele mai mici din ţară. Mai spun încă o dată, sunt cele mai mici din ţară. Este absolut înfiorător ce se întâmplă. (...) Şi ceea ce-mi doresc eu, este ca ANEVAR, dar şi experţii Ministerului Culturii să facă împreună cu noi încă un efort suplimentar şi să aibă răbdare, să nu îşi dea toţi demisia, pentru că este vital pentru România ca acest segment extrem de fragil să supravieţuiască", a accentuat Ioana Ciocan.