Prezenţa la vot este 41,46% la nivel naţional, iar în Bucureşti este 31,86 %, la ora 19:00, la alegerile locale de duminică. În Bucureşti, prezenţa la urne este mai mare decât în urmă cu patru ani, când a fost 27,66 %.
Prezenţa la vot este 41,46% la nivel naţional, iar în Bucureşti este 31,86 %, la ora 19:00, la alegerile locale de duminică. În Bucureşti, prezenţa la urne este mai mare decât în urmă cu patru ani, când a fost 27,66 %.
Candidatul susţinut de PNL şi USR-PLUS la Primăria Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că este optimist că în această seară vor învinge adevărul, dreptatea, competenţa şi decenţa.
Până la ora 12.00, în Capitală s-au prezentat 12,14 % dintre alegători, față de 10,3% , în 2016, la aceeași oră.
Cele mai mari prezențe la vot s-au înregistrat în județele: Teleorman, Olt, Giurgiu, Călărași, Mehedinți.
Ministerul Educației și Cercetării monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel național, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare județ.
Ministrul Educației, Monica Anisie a declarat că prezența elevilor la școală este obligatorie în scenariul verde, la fel și în scenariile galben și roșu școala online e obligatorie. Scenariul potrivit va fi decis de fiecare școală în Consiliul de Administrație.
Dacă ar fi acum alegeri parlamentare, 45% dintre cei care s-ar prezenta la vot ar pune ştampila pe liberali, potrivit unui sondaj realizat de IMAS pentru Europa FM.
Bun, cifrele preliminarii ale turulul al doilea al prezidențialelor arată că dezastrul de a fi conduși de Dăncilă a fost evitat.