duminică 07 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

Prezenţă de peste 110% la Tătuleşti la alegerile locale; au fost suplimentate autocolantele

Data publicării: 27.09.2020 • 18:11 Data actualizării: 27.09.2020 • 18:49
Primăria Tătulești Foto: Primaria Tatulești
Primăria Tătulești Foto: Primaria Tatulești

Prezenţa la urne în comuna Tătuleşti a depăşit 110% iar circumscripţia electorală din localitate a solicitat suplimentarea numărului de timbre autocolante, care au fost aduse de la o secţie din oraşul Scorniceşti.

Prefectul judeţului Olt, Florin Homorean, a precizat că în privinţa buletinelor de vot deocamdată circumscripţia electorală din Tătuleşti nu a transmis că ar fi probleme şi ar fi epuizate, însă dacă ar exista o asemenea informare, oficială, ar putea fi tipărite noi buletine de vot până la încheierea procesului electoral.

Homorean a spus că pentru Tătuleşti s-a tipărit un număr de buletine mai mare faţă de cel al persoanelor din listele electorale permanente, deoarece s-a ţinut cont şi de numărul de vize de flotant valabile la finalul lunii august.

"Exista riscul să se epuizeze timbrele autocolante la Tătuleşti şi s-au trimis autocolante de la secţia din Scorniceşti. În ce priveşte riscul epuizării buletinelor de vot, deocamdată nu am fost informat oficial de către reprezentanţii circumscripţiei că ar fi probleme. Noi pentru Tătuleşti am tipărit un număr de buletine cu 10% mai mare faţă de numărul de persoane din listele permanente şi chiar mai multe, pentru că am luat în calcul şi numărul de vize de flotant valabile până pe 29 august. Dar s-au mai emis şi de atunci vize de flotant. Dacă e necesar, circumscripţia trebuie să ne informeze că au nevoie de buletine şi ne mobilizăm, ar fi tipărite buletine pentru alegerea primarului şi consiliului local", a declarat prefectul.

Până la ora 17,15 în comuna Tătuleşti au votat 786 de persoane, dintre care 302 pe liste suplimentare.

La alegerile locale din 2016 comuna Tătuleşti a fost într-o situaţie similară privind prezenţa la urne şi a fost nevoie de tipărire de noi buletine de vot.

Mai multe articole din secțiunea Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră