A fost găsită ecuația matematică ce explică mișcarea unei pisici. Deși pare greu de imaginat așa ceva, un fizician spaniol s-a gândit să „prindă” într-o formulă științifică mișcările pe care o astfel de felină le face în prezența unui om.
A fost găsită ecuația matematică ce explică mișcarea unei pisici. Deși pare greu de imaginat așa ceva, un fizician spaniol s-a gândit să „prindă” într-o formulă științifică mișcările pe care o astfel de felină le face în prezența unui om.
Cât de mult sunt afectați câinii și pisicile de fumatul pasiv? Toată lumea știe că fumatul pasiv este dăunător pentru oameni, dar câți își dau seama că el poate fi la fel de dăunător și pentru animalele dumneavoastră de companie, precum câinii și pisicile?
Amenzi de până la 3.000 lei pentru proprietarii de câini și pisici. Ce trebuie neapărat să dețină? Ce scrie în lege și de ce trebuie să aibă acest document?
De ce urăsc pisicile ușile închise din casă? Drăgălașele feline se numără printre cei mai întâlniți companioni ai noștri în locuințele în care trăim. Deși, în general, sunt cutezătoare și curioase, există situații în care chiar și ele sunt cuprinse de neliniște, devenind agitate.
O familie care s-a mutat de curând a fost șocată să descopere că proprietatea era deja locuită. Au fost avertizați de foștii proprietari.
Amenzi de până la 10.000 lei pentru români care stau la bloc și au animale de companie. Motivul? Iată ce scrie în lege și care sunt obligațiile stăpânilor.
Cămilele, renii, păsările captive, câinii, pisicile și dihorii vor fi înregistraţi de ANSVSA. Mai multe specii de animale vor fi identificate şi înregistrate de acum încolo.
Poliția din China a salvat aproximativ 1.000 de pisici dintr-un camion care se îndrepta spre un abator, a informat presa afiliată statului, eliminând astfel o parte dintr-un lanț de comerț ilicit care vinde în mod fraudulos carne de felină susținând că e carne de porc sau oaie.