Avansul economiei româneşti a încetinit la 4,1% anul trecut, după creşteri de 4,4% în 2018 şi 7,1% în 2017, potrivit estimărilor semnal ale Institutului Naţional de Statistică publicate vineri.
Avansul economiei româneşti a încetinit la 4,1% anul trecut, după creşteri de 4,4% în 2018 şi 7,1% în 2017, potrivit estimărilor semnal ale Institutului Naţional de Statistică publicate vineri.
PIB-ul Chinei Chinei a înregistrat anul trecut un avans de 6,1%, cel mai slab ritm de creştere din ultimii aproape 30 de ani, pe fondul războiului comercial cu SUA.
China, a doua economie mondială, a înregistrat în trimestrul trei din 2019 cel mai redus ritm de creştere din ultimele aproape trei decenii, pe fondul intensificării războiului comercial cu SUA, care a afectat şi cererea internă, arată datele oficiale publicate vineri.
Valoarea activelor totale aflate în administrare, la nivelul întregului sistem de pensii private, unde sunt incluse şi pensiile din Pilonul II, a ajuns, în primul semestru al anului, la 57,43 miliarde de lei (12,13 miliarde de euro), în creştere cu aproape 26%.
Partidul lui Dragnea minte prin omisiune: populația Portugaliei este de două ori mai puțin numeroasă ca România.
Economistul Andrei Caramitru susține că anul 2019 va fi anul falimentului, marcat de un dezastru economic. Acesta susține că problema constă în faptul că bugetul a fost construit pornind de la costuri.
Bugetul general consolidat, care include atât bugetul de stat, cât şi bugetele de pensii şi de şomaj, a încheiat primele zece luni cu un deficit de 20,9 miliarde lei, 2,2% din Produsul Intern Brut (PIB), de peste trei ori mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Dacă te uiți un pic în istorie, vezi că niciodată țara asta nu s-a aflat într-un sistem mai prosper și mai sigur ca acum – ne place sau nu, pentru noi cel puțin, Uniunea Europeană și NATO sunt reperele cele mai importante ale acestui teritoriu.