"În T1 am reuşit să eliminăm dintr-o dată toate acele scenarii apocaliptice pe care le-am văzut în ultima perioadă aruncate atât de trompetele PSD cât şi de alţi analişti care nu sunt la fel de profesionişti sau poate nu au aceeaşi informaţie. Acele scenarii apocaliptice au fost aruncate la gunoi cu această creştere economică din primul trimestru. Al doilea lucru, a crescut foarte mult probabilitatea ca în acest an să nu avem recesiune tehnică. Recesiunea tehnică este definită ca două trimestre consecutive de contracţie economică. Faptul că avem în primul trimestru această creştere economică reduce foarte mult şansele unei recesiuni tehnice. Este un lucru important pentru că România se finanţează de pe pieţele internaţionale, de pe pieţele interne şi avem nevoie de credibilitate", a afirmat Cîţu, la Digi24.
Ministrul a reamintit că în luna aprilie încasările la buget au fost mai mari cu aproximativ un miliard de lei faţă de anul trecut, iar în 2019 era o perioadă de creştere economică pe când acum ţara se confruntă cu cea mai mare criză.
El a subliniat, în context, că firmele private din România au răspuns foarte bine la stimulii injectaţi în economie.
"Am returnat în economie prin rambursări de TVA 6 miliarde de lei în două luni. Am decontat concedii medicale în medie de 400 de milioane de lei în martie şi aprilie. Până am venit noi la guvernare erau şi de 50 de milioane de lei. Am dat banii companiilor înapoi, banii lor de drept, iar companiile au răspuns, au plătit la rândul lor alte facturi şi acei bani s-au întors către buget", a explicat Cîţu.
În ceea ce priveşte evoluţia economică din trimestrul doi, ministrul Finanţelor a menţionat că luna aprilie a fost o lună totală de stare de urgenţă şi va avea un impact asupra PIB. Totodată, el precizează, însă, că începând din a doua parte a lunii mai şi în luna iunie sunt şanse ca ceea ce s-a pierdut în aprilie să fie recuperat.
"Avem toate şansele să continuăm în partea doua a lunii mai şi iunie să recuperăm ce s-a pierdut în aprilie. Depinde foarte mult de noi, de politica fiscală, să continuăm o politică fiscală relaxată şi în acelaşi timp tandemul politică fiscală - politică monetară să fie la fel. Relaxarea politicii monetare a ajutat foarte mult. Cred în continuare că şi politica monetară va contribui prin relaxare în continuare a condiţiilor, există loc poate şi la RMO (rezerve minime obligatorii, n.r.) dar şi la dobânzi, o relaxare care alături de relaxarea politicii fiscale este combinaţia perfectă. Este lecţia crizei din 2008 pe care am învăţat-o, să injectăm lichiditate în sistem atunci când este nevoie. Toate companiile au nevoie de lichiditate. Acest lucru se face prin tot felul de instrumente. Avem IMM Invest, urmează şi fratele mai mare al lui IMM Invest, prin Eximbank, pentru companii mari şi vor urma şi alte produse", a mai spun Florin Cîţu.
Potrivit acestuia, o bancă participantă în programul de sprijin pentru IMM-uri are deja aprobate 1.000 de dosare şi va mai dura câteva zile până când firmele vor merge să ia împrumuturile.
"Să comparăm cu celelalte proiecte implementate în România în ultimii trei ani de zile când doi trei ani la rând stăteau companiile respective şi nu primeau banii de la stat. Aici vorbim de câteva zile. Start-up Nation, un program implementat de socialişti în ultimii ani. Când am venit la guvernare, în noiembrie, erau în buget 50 milioane de lei pentru Start-up Nation, iar facturile pentru 2017, 2018 şi 2019 erau de aproape un miliard 500 de milioane de lei. A trebuit să punem bani în buget, la rectificarea bugetară, a crescut deficitul bugetar, dar trebuia să plătim acele facturi. Oamenii luaseră împrumuturi de la bănci ca să-şi finanţeze afacerea pe promisiunea că o să fie plătiţi de la stat. Noi nu facem aşa. A durat câteva zile şi companiile veţi vedea că îşi primesc banii. Eu spun că este un program de succes şi dacă merge la fel de bine pe cât ne aşteptam că merge suntem pregătiţi să creştem plafonul mai sus de 15 miliarde de lei ca tot mai multe companii din România să aibă acces la acest produs", a subliniat şeful de la Finanţe.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) publicate vineri, produsul intern brut (PIB) a crescut în primul trimestru din acest an 0,3% faţă de trimestrul precedent şi cu 2,4%, serie brută, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
România a înregistrat, astfel, cel mai semnificativ avans al economiei din cele 27 de state membre ale UE, în primul trimestru din 2020, comparativ cu perioada similară din 2019, arată estimarea preliminară publicată vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).