Premierul Ludovic Orban a explicat, vineri, că deficitul bugetar va creşte şi probabil va fi în jur de 8,5-8,6, dar că „vom avea un deficit bugetar dintre cele mai mici la nivel european”.
Premierul Ludovic Orban a explicat, vineri, că deficitul bugetar va creşte şi probabil va fi în jur de 8,5-8,6, dar că „vom avea un deficit bugetar dintre cele mai mici la nivel european”.
Economia României s-a contractat cu 12,3 la sută în trimestrul al doilea al anului 2020, față de primul trimestru al anului, a anunțat Institutul Național de Statistică.
Economia României s-ar putea contracta anul acesta cu 6%, urmând ca în 2021, creșterea economică să revină în teritoriu pozitiv, cu un avans de 4%, arată previziunile economice publicate marţi de Comisia Europeană.
Victor Ponta susține, într-o postare pe Facebook, că este nevoie de introducerea impozitării progresive pentru a avea resursele necesare relansării economice.
Economia suedeză a crescut în primele trei luni ale anului, în urma deciziei guvernului de a nu impune un blocaj complet pentru a limita răspândirea coronavirusului, scrie Mediafax.
Datoria Franţei ar urma să depăşească 115% din PIB până la finalul anului, din cauza costului măsurilor de criză, în contextul pandemiei de COVID-19, a afirmat duminică ministrul francez pentru Buget, Gerald Darmanin, într-un interviu acordat postului de televiziune RTL.
Criza medicală creată de pandemia de coronavirus a venit la pachet cu o criză economică determinată de carantina totală impusă în România și în restul lumii.
Previziunile Comisiei Europene nu sunt prea bune pentru România dată fiind pandemia de coronavirus.