Care pensionari vor primi o mărire de pensie săptămâna această? CCR decide suma de bani într-o ședință care a fost de mai multe ori amânată.
Care pensionari vor primi o mărire de pensie săptămâna această? CCR decide suma de bani într-o ședință care a fost de mai multe ori amânată.
Un pensionar ia 43.000 lei în plus la pensie, pentru care nu a contribuit deloc. Din păcate vorbim iarăși de pensii speciale, Iar exemplul pe care îl avem este concludent.
Pensie uriașă, peste 42800 de lei, într-un județ din România: ce domeniu a adus acest câștig colosal. Aceeași categorie include și următoarele trei pensii, cu valori de 37.642 lei, 34.309 lei și 34.658 lei.
Ajutor la pensie pentru pensionari. Poștașii ii scapă de cozi. Rămân și cu bani în buzunar .
Pensiile în pericol? Casa de Pensii a făcut un anunț care vizează 2.450.000 de pensionari. Aceștia ar putea fi obligați să facă o schimbare în modul în care primesc, azi, pensia.
Va fi o singură creștere de pensie, abia în octombrie. Suma este infimă. Cine o primește? Anunțul oficial a venit de la unul din cele trei de partide aflate la guvernare.
Condiția imposibilă pentru ca pensiile să crească cu sute de lei din toamnă. Anunț de la guvern făcut de liderul PNL, Ilie Bolojan. El lasă puține speranțe pensionarilor că pensiilor se vor indexa cu 12% așa cum a promis premierul.
Cine sunt cei 2.300.000 pensionari care iau la pensie un ajutor de 3.000 lei. Ce cumpără cu banii? Newsweek a calculat câți dintre pensionari primesc bani de la guvern în primăvară și ce șanse sunt pentru indexarea de la 1 septembrie.