Managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva“ din Iași, dr. Florin Roșu, spune că profilul pacientului cu COVID, care are nevoie de Terapie Intensivă, s-a schimbat în valul 6 față de valul 5.
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva“ din Iași, dr. Florin Roșu, spune că profilul pacientului cu COVID, care are nevoie de Terapie Intensivă, s-a schimbat în valul 6 față de valul 5.
Ciucă a transmis că este nevoie de solidaritate între generaţii pentru a depăşi cu bine perioada dificilă pe care o traversăm marcată de efectele economice şi sociale post-pandemie schimbările climatice şi războiul din Ucraina, într-un mesaj adresat cu prilejul Zilei Tineretului.
A fost înregistrat primul pacient cu ciupercă neagră din România, din acest an. Afecţiunea poate apărea şi pe fondul sistemului imunitar compromis din cauza Covid-19.
Belarus este prima ţară din Europa care a autorizat utilizarea Soberana Plus, unul dintre cele trei vaccinuri dezvoltate de Cuba pentru a combate COVID-19, a anunţat centrul care produce acest ser.
Statele UE ar trebui să înceapă să se pregătească acum pentru un nou val al pandemiei de COVID-19 la toamnă şi iarnă, a declarat comisarul european pentru Sănătate Stella Kyriakides,
Cercetătorul român în imunologie la Universitatea Oxford Ştefan Dascălu afirmă că subvarianta Centaurus a COVID-19/Omicron are capacitatea de a ocoli imunitatea dată de vaccin şi de trecerea prin boală.
Deși credeam că pandemia de COVID este aproape de sfârșit, se pare că virusul își reface simțită prezența în cât mai multe țări. Numărul de cazuri crește pe zi ce trece în Austria, Franța, Germania și în multe alte țări.
Macao va închide timp de o săptămână aproape toate activităţile comerciale şi industriale, inclusiv cazinourile, începând de luni, în timp ce autorităţile încearcă să stopeze creşterea infecţiilor cu Covid-19 în cel mai mare centru de jocuri de noroc din lume.