Parlamentarii social-democraţi vor vota orice moţiune care ajunge în plenul Parlamentului şi invită PNL şi USR PLUS la discuţii pe text, a declarat prim-vicepreşedintele PSD, deputatul Sorin Grindeanu.
Parlamentarii social-democraţi vor vota orice moţiune care ajunge în plenul Parlamentului şi invită PNL şi USR PLUS la discuţii pe text, a declarat prim-vicepreşedintele PSD, deputatul Sorin Grindeanu.
Preşedintele PNL și al Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, consideră că pentru Comisia de statut nu există nicio competenţă în verificarea validităţii semnăturilor unei moţiuni de cenzură, motiv pentru care nu a votat cererea liderului grupului PNL din Senat, Daniel Fenechiu.
Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a declarat că USR PLUS crede, în continuare, în actuala coaliţie guvernamentală, dar dialogul cu premierul Cîţu este "iremediabil fracturat", motiv pentru care moţiunea de cenzură, cu semnături legale, trebuie să-și continue cursul.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, susţine că "există suspiciuni" legate de semnăturile pe moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR.
iroul politic național al PSD s-a reunit duminică în ședință, pentru a pune la punct strategia față de criza politică din coaliția de guvernare.
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, susţine că are cele mai mari şanse să rămână lider al partidului, fiind sprijinit de majoritatea membrilor.
Textul moțiunii AUR conține mai multe critici la adresa USR PLUS. Ministrul Cristian Ghinea este numit „un mare și rotund zero”, iar despre USR PLUS se spune că dorește sexualizarea copiilor.
USR se pregătește să semneze moțiunea de cenzură inițiată de AUR, deși Dan Barna a spus că partidul lui George Simion este extremist.