Doi tigri au scăpat de la o grădină zoologică situată în provincia indoneziană Kalimantanul de Vest, una dintre feline omorând un angajat care a încercat să le oprească, informează agenţia DPA care citează relatări publicate sâmbătă de media locale.
Doi tigri au scăpat de la o grădină zoologică situată în provincia indoneziană Kalimantanul de Vest, una dintre feline omorând un angajat care a încercat să le oprească, informează agenţia DPA care citează relatări publicate sâmbătă de media locale.
Ultimul proces de autoevaluare la Spitalul Matei Balș din București acoperă perioada 2002-2007.
O persoană a decedat şi două au fost rănite în urma unui accident care a avut loc miercuri la ieşirea din municipiul Adjud către Bacău, în care au fost implicate cinci autoturisme.
Peste 200 de persoane au participat la un privghi al unui interlopr din Ciorogârla la care a cântat Tzancă Uraganul. În casa decedatului au fost sute de oameni care nu au păstrat nicio regulă sanitară. Poliția a intervenit pentru că muzica se auzea de la mare distanță.
Un cercetător rus care lucra la un vaccin anti-COVID-19 a fost găsit mort cu o plagă înjunghiată după ce a căzut de la fereastra apartamentului său din Sankt Petersburg, relatează Fox News.
Uciderea tânărului din Popricani de către poliţiştii din Botoşani prin împuşcare după o urmărire ca în filme a creat unele controverse. Unii sunt de părere că acesta nu trebuia omorât, alţii însă cred că modalitatea de oprire a acestuia a fost corectă.
Femeia în vârstă de 76 din Bihor declarată din greşeală moartă de un poliţist şi lăsată să zacă în frig a murit la spital.
Al doilea pacient transferat de la Terapia Intensivă din Piatra Neamţ la Iaşi, în urma incendiului de sâmbătă, a murit la Spitalul modular de la Leţcani.