Elevii din 14 județe nu beneficiază de transport rutier public gratuit așa cum ar trebui. Autoritățile încearcă să explice care este procedura și ce soluție au găsit.
Elevii din 14 județe nu beneficiază de transport rutier public gratuit așa cum ar trebui. Autoritățile încearcă să explice care este procedura și ce soluție au găsit.
350 de lei lunar, pentru unii tineri. Ce trebuie să facă ei pentru a obţine banii. O finanţare care face parte din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Universitar este prezentă în Lege.
Livrarea tichetelor educaționale a fost blocată. Elevii își pot cumpăra rechizite abia după Crăciun după ce au fost întâmpinate întârzieri.
Care sunt elevii ce pot lua burse de 6.000 de euro? 68 de elevi de liceu cu rezultate foarte bune la olimpiade naționale sau internaționale vor beneficia de burse.
Ministerul Educaţiei îşi securizează toate actele care certifică studiile absolvenţilor săi, folosind coduri QR, începând cu anul şcolar 2024-2025, potrivit unui act normativ aflat în stadiul de proiect.
Kievul și-a făcut „mea culpa” și a decis suspendarea tuturor manualelor școlare destinate elevilor români din Ucraina, care erau scrise în „limba moldovenească”, în loc de „limba română”. Ministerul Educației din Ucraina a explicat de ce s-a ajuns la această eroare.
Potrivit noilor modificări ale Legii Educației, un elev din județul Prahova, cu media 4,59 primește bursă de merit. Pe de altă parte, elevi ai Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, cu medii de peste 9 nu primesc o astfel de bursă de merit.
Ministerul Educaţiei anunţă alocarea a 43 de milioane de euro pentru îmbunătăţirea calităţii învăţământului liceal agricol şi creşterea atractivităţii ofertelor educaţionale. În cadrul apelului de proiecte, cel puţin 57 de licee agricole pot primi finanţare.