Când începe și când se încheie anul școlar 2024-2025. Calendarul propus de Ministerul Educației

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 28.12.2023 - 12:34
Vacanțele elevilor, hotărâte de Ministerul Educației Foto: Freepik.com - rol ilustrativ

Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică proiectul privind structura anului școlar 2024 - 2025. Elevii vor lua vacanța de vară diferit în funcție de tipul de învățământ în care se află. Documentul îl puteți citi mai jos.

SHARE

S-a decis când va începe școala toamna viitoare. Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică proiectul privind structura anului școlar 2024 – 2025.

În forma actuală, proiectul prevede ca durata cursurilor să fie de 36 de săptămâni. Însă nu toți elevii vor lua vacanță în același timp.

Când începe și când se încheie anul școlar 2024-2025. Calendarul propus de Ministerul Educației

Astfel, cursurile vor începe la 9 septembrie 2024 şi se vor încheia la 20 iunie 2025, potrivit documentului Ministerului Educației, pus în dezbatere publică pe site-ul instituției.

Acest proiect mai prevede că pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 6 iunie 2025, iar pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 13 iunie 2025.

Citește și: Până când ține vacanța de iarnă pentru elevi. Calendarul zilelor libere pentru școlari și liceeni

Pentru clasele din învăţământul liceal - filiera tehnologică, cu excepţia claselor prevăzute la litera a) şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 27 iunie 2025.

De asemenea, pentru clasele din învăţământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare.

Calendarul anului școlar 2024- 2025 by Valeria Cupa on Scribd

 

 

Când vor fi vacanțele în anul școlar 2024-2025

Documentul ce poate fi consultat și aici, structura anului şcolar 2024 – 2025, pe intervale de cursuri şi intervale de vacanţă.

Astfel, cursurile vor fi structurare astfel:

de luni, 9 septembrie 2024 până vineri, 25 octombrie 2024;

de luni, 4 noiembrie 2024 până vineri, 20 decembrie 2024;

de miercuri, 8 ianuarie 2025 până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025 sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educaţiei, cu părinţii/reprezentanţii legali ai acestora şi cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităţilor de învăţământ;

de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025 sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, după caz, până joi, 17 aprilie 2025; de luni, 28 aprilie 2025 până vineri, 20 iunie 2025.

Citește și: Consilier în Ministerul Educației: 8 este nota optimă pentru un elev. Nu toți trebuie să vrea 10

Vacanțele vor fi astfel:

de sâmbătă, 26 octombrie 2024 până duminică, 3 noiembrie 2024;

de sâmbătă, 21 decembrie 2024 până marţi, 7 ianuarie 2025;

o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 10 februarie – 2 martie 2025;

de vineri, 18 aprilie 2025 până duminică, 27 aprilie 2025;

de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.

De asemenea, programul naţional „Şcoala altfel” şi programul „Săptămâna verde” se desfăşoară în perioada 9 septembrie 2024 – 17 aprilie 2025, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare este la decizia unităţii de învăţământ.

Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

Totodată, vacanța de ski, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al Municipiului Bucureşti, va fi planificată în perioada 10 februarie-2 martie 2025, după consultări realizate la nivelul unităţilor de învăţământ cu elevii, părinţii şi cadrele didactice.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te