Ministerul Educaţiei alocă 1.407.473 de lei pentru ca în cel puţin 250 de şcoli să se poată desfăşura programe pentru reducerea violenţei în mediul şcolar, a anunţat, luni, ministrul Ligia Deca.
Ministerul Educației pune la bătaie peste 1 milion lei pentru reducerea violenței în școli. Măsurile
Aceasta a precizat, luni, pe Facebook, că şcolile se pot înscrie în program până pe 30 noiembrie.
În opinia ministrului Deca, şcoala poate contribui la promovarea nonviolenţei, în colaborare cu partenerii sociali sau cu alte instituţii publice, prin activităţi care să promoveze îmbunătăţirea relaţiilor şi a coeziunii grupurilor, precum şi prin acţiuni care să-i ajute pe copii să conştientizeze consecinţele comportamentelor violente.
Citește și: Marcel Boloş despre bugetul pentru Educație. În 2024, va fi cu 57% mai mare ca acum
"Alături de şcoală, însă, este nevoie de noi toţi pentru ca mediul în care cresc copiii noştri să fie unul cât mai sigur. Sper ca reducerea violenţei să fie o prioritate pentru toţi cei care se află în preajma copiilor!", a adăugat Ligia Deca.
Obiectivele programului de prevenire a violenţei şi infracţiunilor în mediul şcolar vizează crearea unui climat sigur, primitor şi de susţinere în unităţile şcolare; încurajarea preşcolarilor şi a elevilor să raporteze faptele de violenţă şi a martorilor să adopte strategii de susţinere a victimelor şi de descurajare a comportamentelor violente ale autorilor; conştientizarea consecinţelor asociate săvârşirii faptelor de violenţă.
Citește și: Părinții au stat la coada pentru a prinde un loc la programul "Şcoala după şcoală". Nemulțumiți
Activităţile care pot fi derulate în şcolile ce se vor înscrie în program sunt vizite tematice, grupuri de sprijin pentru elevi, campanii de conştientizare, concursuri tematice, întâlniri cu reprezentanţi ai Poliţiei şi Jandarmeriei, activităţi de formare a personalului şcolilor, activităţi de dezvoltare a coeziunii colectivelor şcolare etc.
Ministerul Educaţiei estimează că în acest program se pot înscrie cel puţin 250 de şcoli, numărul beneficiarilor fiind de circa 20.000 de elevi şi 10.000 de părinţi.