Cel puțin 20 de persoane au fost intoxicate cu fum.
Cel puțin 20 de persoane au fost intoxicate cu fum.
Simona Halep (29 de ani) a plecat într-o vacanță de vis, la Milano, alături de logodnicul ei, Toni Iuruc (41 de ani)! Cei doi profită la maximum de timpul petrecut împreună.
Statuia cunoscutului jurnalist italian Indro Montanelli a fost vandalizată sâmbătă noaptea de necunoscuţi într-o grădină publică din Milano. Pe soclul statuii au fost inscripţionate cu negru cuvintele "rasist, violator", potrivit fotografiilor difuzate de presa italiană.
Chiar dacă Milano este un focar de coronavirus, oamenii au fost văzuţi îmbulzindu-se pe stradă fără mască de protecţie și fără să respecte regulile de distanțare.
O combinație de relaxare cu învățărare nu poate fi decât benefică pentru trup și suflet.
Treizeci și două de Grupuri civice din străinătate și din țară au sancționat, într-un comunicat de presă semnat la comun, modul în care guvernul condus de Viorica Dăncilă organizează alegerile prezidențiale, denumind-o „cronica unui eșec controlat”.
Săptămâna Modei de la Milano are loc în perioada 4-14 aprilie, în faimoasa Zonă Tortona. Iar Peugeot Design Lab le-a pregătit vizitatorilor un show de sunet și lumini inedit.
Marii creatori de modă prezenți la ”Milan Men’s Fashion Week Spring/Summer 2019” au arătat că și-au păstrat concetrarea pe ținutele de stradă pentru bărbații milleniali, de 30-40 de ani. Dar au pus accentul și pe îmbrăcămintea de lux făcută pe măsură și pe inovațiile tehnologice.