Mai mulţi bărbaţi din comuna Nana, judeţul Călăraşi, au organizat o petrecere la care au adus şi un cal, pe care l-au aşezat cu ei, la masă.
Mai mulţi bărbaţi din comuna Nana, judeţul Călăraşi, au organizat o petrecere la care au adus şi un cal, pe care l-au aşezat cu ei, la masă.
Medicii de familie sunt nemulţumiţi că guvernul i-a transformat în funcţionari distribuitori de bonuri în valoare de 100 de lei. „Relaţia medic-pacient se va degrada foarte mult din cauza acestor nenorocite de bonuri de masă”, consideră un doctor intervievat de Ziarul de Iaşi.
Persoanele care au contractat deja coronavirus sunt la fel de protejate împotriva reinfecției ca și cele care au primit cele mai bune vaccinuri Covid-19, arată un studiu.
Bernadette Szocs, dublă campioană europeană cu echipa României la tenis de masă, nu este doar talentată, ci și una dintre cele mai frumoase sportive ale României. Ea a mărturisit că i-ar fi plăcut să fie fotomodel.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat vineri, la Sfântu Gheorghe, că numărul persoanelor care vor putea sta la o masă în interiorul restaurantelor va putea fi de şase, cu condiţia respectării regulilor de distanţare.
Guvernul va supune aporbării Ordonanța de Urgență care vizează acordarea de tichete de masă caldă pentru vârstincii de peste 75 de ani, a căror pensie nu depășește 704 lei.
Guvernul României a aprobat, marţi, prin ordonanţă de urgenţă, programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, program cunoscut şi sub titulatura de „Masa caldă”.
Echipa feminină de tenis de masă a României s-a calificat, vineri, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, după ce a învins formaţia Indiei cu scorul de 3-2, în meciul decisiv din cadrul turneului preolimpic de la Gondomar (Portugalia), scrie Agerpres .