Partidele aflarte la guvernare, PSD și PNL, conduc în topul preferințelor alegătorilor, relevă un sondaj CURS, realizat la nivel național, în perioada 19-26 mai a.c.
Partidele aflarte la guvernare, PSD și PNL, conduc în topul preferințelor alegătorilor, relevă un sondaj CURS, realizat la nivel național, în perioada 19-26 mai a.c.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru a anunţat că, printr-o hotărâre de Guvern, numărul efectivelor structurilor din Ministerul Afacerilor Interne pe timp de pace s-a suplimentat cu 7.880 posturi.
Inspectoratul General de Aviatie al M.A.I. anunţă recrutări pentru pentru sesiunea de admitere 2022 în şcoli militare de aviaţie. La final, absolvenţii vor putea pilota elicoptere şi avioane.
Regiunea Kherson din Ucraina, ocupată de Rusia, va trece la utilizarea rublei începând cu 1 mai, potrivit presei de stat ruse.
Luna mai marchează începutul sezonului de vară pe țărmurile Mării Mediterane și, cum soarele nu strălucește încă foarte puternic, tarifele în cele mai populare destinații sunt pentru toate buzunarele.
Multe documente vor expira în termen de 90 de zile de la momentul în care dispare starea de alertă. E vorba despre documentele care au avut valabilitatea prelungită automat în timpul stării de alertă.
Poliţia a efectuat 97 de percheziţii pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale şi protejarea comunităţii de activităţile ilegale.
Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești, vine cu o serie de surprize pregătite de organizatori pentru cea de-a doua ediție, programată la Iași în perioada 20 – 30 mai.