Există dovezi că au colaborat cu poliția politică comunistă. Dar cariera nu le-a fost afectată. Dimpotrivă, au urcat până la vârful statului.
Există dovezi că au colaborat cu poliția politică comunistă. Dar cariera nu le-a fost afectată. Dimpotrivă, au urcat până la vârful statului.
Cercetătorul CNSAS Mădălin Hodor consideră un fals documentul postat pe Facebook de Radu Cristescu, fost vicepreședinte PMP, conform căruia Traian Băsescu ar fi fost colaborator al Securității, plătit cu 1.500 de dolari.
Când a greșit sondajele, fostul Laborator de Sociologie Urbană comunist a cam favorizat PSD.
Ședința din 4 aprilie, în care s-a discutat cazul fostului procuror general, Augustin Lazăr, a încins spiritele în Colegiul CNSAS, ajungându-se la acuzații de natură personală între membrii care fac parte din structura de conducere.
Egalitate pentru toți. În numele acestei utopii, comunismul a distrus, decenii la rând, viețile a zeci de milioane de români. Un regim criminal, ale cărui capcane și orori au fost explicate, pentru Newsweek România, de istoricul Mădălin Hodor.
Nostalgiile comuniste pot fi periculoase, pentru că întrețin relativizarea istoriei și un discurs propagandistic, care alimentează fricile întreținute de politicienii naționaliști și în prezent.
Președintele rus Vladimir Putin rescrie istoria celui de-Al Doilea Război Mondial, glorificând Armata Roșie și pe dictatorul Stalin, pentru a-și întări imaginea de protector al Rusiei în fața „atacurilor“ Occidentului.
Cei 29 de ani care s-au scurs de la Revoluţia română din decembrie 1989 au creat în spaţiul public un paradox.