Marcel Ciolacu a declarat că proiectul de lege privind scoaterea sălilor de jocuri de noroc în afara localităţilor, aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor, nu este blocat şi va trece de votul din Parlament.
Marcel Ciolacu a declarat că proiectul de lege privind scoaterea sălilor de jocuri de noroc în afara localităţilor, aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor, nu este blocat şi va trece de votul din Parlament.
Marcel Ciolacu a declarat că rectificarea bugetară va fi făcută atunci când "va fi nevoie", precizând că acest lucru se va discuta după ce va fi promulgată legea privind măsurile fiscal-bugetare.
Ministerul Sănătăţii a anunţat lansarea unei noi strategii naţionale de sănătate, care ar urma să fie aplicată integral până în 2030 şi care va schimba radical felul în care funcţionează în momentul de faţă sistemul.
Pe de altă parte, elevi ai Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, cu medii de peste 9 nu primesc o astfel de bursă de merit. Situaţia se regăseşte şi în alte judeţe din ţară, după modificările aberante de la criteriile de acordare a burselor.
Alina Gorghiu i-a transmis comisarului european european pentru justiţie Didier Reynders că legea pensiilor, în forma agreată cu CE, a fost promulgată și că „de acum, nicio pensie nu va fi mai mare decât salariul”.
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit despre legea pensiilor pentru magistrați, precizând că nicio pensie nu va depăși salariul.
2.000.000 amendă pentru o firmă care aducea fructe la un preț prea mare în supermarket, în urma controalelor efectuate zilele acestea în Bucureşti de către inspectorii Direcţiei generale antifraudă fiscală, anunţă ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.
Marcel Ciolacu a declarat, luni, după adoptarea proiectului legii pensiilor speciale în Parlament, că deciziile Curţii Constituţionale se pun în aplicare.