Camera Deputaților, ca for decizional, a adoptat proiectul de lege pentru modificare OUG nr. 195/2002 ce prevede că șoferii români cu permis categoria B pot conduce și motociclete.
Astfel, la articolul 241 alineatul (2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, după litera g), se introduce o nouă literă, lit.g1), cu următorul cuprins:
”g¹) permisele de conducere eliberate pentru categoria B sunt valabile și pentru motociclete cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cmc, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, categoria A1, cu condiția ca deținătorii permiselor să aibă vârsta de minimum 24 de ani împliniți, o experiență de cel puțin 2 ani de conducere pentru categoria de vehicule B și fac dovada, printr-o adeverință, că au absolvit un curs de pregătire practică de minimum 10 ore în acest sens în cadrul unei unități autorizate de pregătire a conducătorilor de vehicule. Adeverința obținută se înscrie în Registrul național al cursanților gestionat de către Autoritatea Rutieră Română, iar informația deținerii acesteia se transmite pe cale electronică Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări în vederea introducerii mențiunilor corespunzătoare în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate;”
Citește și: Ce vehicul poți conduce chiar dacă nu ai permis pentru el? Poliția nu îți dă amendă
În ce condiții șoferii români cu permis categoria B pot conduce și motociclete
- motocicleta trebuie să fie cu transmisie automată
- motorul nu trebuie să depășească 125 de centimetri cubi
- puterea maximă dezvoltată de motor nu trebuie să depășească 11 kW. Adică, 15 cai putere
- raportul putere/greutate al motocicletei trebuie să fie de cel mult 0,1 kW/kg
Citește și: Cum poți rămâne fără permis, pentru alcool, chiar dacă rezultatul la etilotest e negativ
- vârstă minimă 24 de ani
- permis categoria B de cel puțin 2 ani
- curs de pregătire practică de minimum 10 ore, în cadrul unei unități autorizate de pregătire a conducătorilor de vehicule