Vizitatorii Domeniului Regal Săvârşin vor putea vedea, în curând, Atelierul Auto al Regelui Mihai cu toate piesele, uneltele şi accesoriile lui originale, anunţă Familia Regală a României într-o postare pe Facebook.
Vizitatorii Domeniului Regal Săvârşin vor putea vedea, în curând, Atelierul Auto al Regelui Mihai cu toate piesele, uneltele şi accesoriile lui originale, anunţă Familia Regală a României într-o postare pe Facebook.
Analize ADN efectuate pe scheletele a doi vikingi care au murit acum 1000 de ani în Anglia, respectiv Danemarca, evidenţiază o legătură de rudenie între cei doi războinici, descoperire ce aruncă o lumină nouă asupra raidurilor vikingilor în Europa.
La 7 mai 1986, echipa de fotbal Steaua Bucureşti a cucerit Cupa Campionilor Europeni (CCE), aflată atunci la a 31-a ediţie, pe stadionul ''Ramon Sanchez Pizjuan'' din Sevilla (Spania), după ce învingea în finală pe celebra FC Barcelona, cu scorul de 2-0.
La 14/26 martie 1881, Camera Deputaţilor şi Senatul, în unanimitate, au proclamat România Regat (MO nr. 60 din 15 martie 1881), completând şi încoronând astfel "opera regenerării sale" și punând numele în acord cu "poziţiunea ce a dobândit România ca stat independent".
Într-o carte de istorie destinată elevilor de clasa a XI-a a fost identificat un fragment în care nu este menționată apartenența României la UE: „În prezent, Uniunea Europeană este formată din 25 de state iar alte țări, printre care și România, sunt în curs de aderare.”
Deputatul AUR Mihail Albișteanu, profesor de istorie, este autorul unui text laudativ publicat pe site-ul Mișcării Legionare și un admirator al istoricului Gheorghe Buzatu, care a luptat pentru restabilirea memoriei mareșalului Antonescu.
Premierul Ludovic Orban a afirmat că, anul acesta, din cauza pandemiei, când românii sunt nevoiţi să marcheze Ziua Naţională fără parade, defilări şi alte evenimente intrate în tradiţie, este un bun prilej de reflecţie asupra exemplelor de unitate din istoria noastră.
Poliţiştii din brigada anti-criminalitate din Conflans Saint-Honorine, localitate aflată la la circa 50 km nord-vest de Paris, au fost chemaţi pentru un individ suspect, aflat în apropierea unei unităţi şcolare.