„Despre unitatea istorică a ruşilor şi ucrainenilor" se intititulează eseul lui Vladimir Putin care cuprinde 5000 de cuvinte. Eseul a fost completat cu un interviu video, realizat aparent de un colaborator al oficiului său de presă. Este ceva fără precedent.
Noua „istorie" a Ucrainei, în viziunea Kremlinului
În articol şi în interviu, Putin recapitulează detaliat ideile sale favorite: nu există un popor independent ucrainean, fiindcă acesta este totuna cu poporul rus; statul ucrainean este o construcţie artificială, o întâmplare istorică şi ar trebui să mulţumească Rusiei că îi tolerează existenţa.
Potrivit lui Putin, alungarea de la putere a fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici (pro-rus), în februarie 2014, a fost punctul culminant al unui plan occidental vechi de decenii de înfiinţare în Ucraina a ceva ce Putin numeşte „anti-Rusia", din dorinţa de a menţine Rusia în şah.
Citește și: Fotbaliști care au devenit interlopi: Faraonu de la Madrid, Claudiu Răducanu, Ochi și Gemaru
Din 2014, Ucraina nu mai este suverană, ci se află sub „administraţie străină" - un nume de cod pentru SUA şi vasalii lor din UE. Putin a avertizat că Moscova nu va tolera această stare de fapt. Şi există de asemenea milioane de ucraineni cărora nu le place situaţia şi cărora le este dor de îmbrăţişarea fraţilor lor ruşi.
Eseul lui Putin poartă clar pecetea convingerilor serviciilor secrete ruse: un amestec alcătuit din mesianism imperial, convingerea că banii domină lumea şi bizare teorii ale conspiraţiei. Mediile sociale din Rusia au făcut praf articolul lui Putin la doar câteva ore de la publicare.
Istorici, ziarişti şi sociologi au găsit în el o sumedenie de contradicţii, greşeli de logică şi afirmaţii false. Poate că asta i-a făcut pe consilieri să-i sugereze preşedintelui să realizeze şi un interviu video explicativ.
În plus, eseul demonstrează că, pentru Putin, nu există în acest moment o prioritate mai mare decât Ucraina. Un nou val de infectări cu coronavirus în Rusia, situaţia instabilă a economiei, ameninţarea talibană pentru Asia Centrală - toate acestea sunt mai puţin importante în ochii săi decât Ucraina.
Putin se simte jignit
Dar de ce acum? Putin priveşte adesea politica prin prisma relaţiilor personale şi este cunoscută sensibilitatea sa faţă de jigniri reale sau imaginare. Evident, el este foarte supărat pe preşedintele ucrainean Zelenski. Acesta l-a plasat recent în arest la domiciliu pe Viktor Medvedciuc, un politician şi om de afaceri pro-rus din Ucraina, chiar dacă acesta este chiar naşul fiicei sale.
Medvedciuc este preşedintele formaţiunii „Opposition Platform - For Life", apropiată Kremlinului, care se opune deja din 2014 activităţilor pro-occidentale ale conducerii de la Kiev.
Putin nu pronunţă niciodată numele lui Zelenski, nici atunci când este întrebat dacă nu cumva are programată o întâlnire cu el. Putin nu pronunţă niciodată nici numele lui Alexei Navalnîi. În universul criptic al lui Putin, alcătuit din simboluri şi semne, aceasta este expresia duşmăniei extreme. El îl tot jigneşte pe Zelenski, spunând că se va întâlni "cu conducerea ucraineană" doar atunci când „îi va citi articolul."
Aparent, Zelenski este pentru Putin încarnarea acestei „anti-Rusii" pe care occidentul viclean o edifică în Ucraina, pe care Putin făgăduieşte în articolul său să o combată.
Putin neagă legitimitatea întregii clase politice din Ucraina, reiterând ideea că populaţia Ucrainei este una iar conducerea ucraineană este alta. Noi (adică Rusia aşa cum o vede Putin) iubim poporul, dar nu-i privim pe liderii ucraineni ca pe nişte politicieni, ci ca pe nişte marionete ale occidentului. Doar că multe milioane de ucraineni i-au ales democratic atât pe preşedinte, cât şi pe membrii Parlamentului.
Lui Putin nu-i trece prin cap că-i poate jigni pe aceştia prin tonul său de "colonialist bun". Din prima zi a revoluţiei portocalii, el a demonstrat că este incapabil să înţeleagă că oamenii au liber arbitru şi pot participa liberi la viaţa politică. Nici zecile de morţi căzuţi în confruntarea cu regimul Ianukovici în februarie 2014 nu l-au făcut să-şi schimbe părerea.
NATO rămâne marele duşman
Se pare că Putin este îngrijorat şi de activităţile NATO la Marea Neagră şi de cooerarea activă a Ucrainei cu Alianţa. Aşa că s-a adresat vestului, care „guvernează" din punctul său de vedere. El îi asigură pe europeni, mai ales pe germani, că Rusia îşi va onora obligaţiile ce-i revin prin acordul pe cinci ani privind livrările de gaz către occident prin Ucraina.
Mai pe şleau, el spune că, pentru început, nu va folosi conducta de gaz Nord Stream 2, aproape finalizată, pentru a şantaja Kievul.
Cu toate acestea, el a legat explicit siguranţa livrărilor de energie de ambiţiile euroatlantice ale Ucrainei. Şi a trasat o linie roşie în cazul apropierii de NATO. La fel ca întotdeauna, Putin încearcă să-i sperie pe ucraineni şi occidentali prin imprevizibilitatea sa.
Şi arată şi ce l-ar putea îmblânzi: eliberarea lui Viktor Medvedciuc (chiar dacă nu o spune direct) şi negocieri directe cu separatiştii aşa-numitelor republici Doneţk şi Lugansk, teritorii din estul Ucrainei controlate de facto de Rusia. Aceasta ar corespunde unei recunoaşteri oficiale a acestor teritorii pro-ruse. De asemenea, un soi de asigurare dată de Ucraina că nu doreşte să adere la NATO.
La Kiev nu va aproba nimeni niciodată măcar una din aceste solicitări. Astfel că Putin va trece cândva la acţiune, blocând de exemplu livrările de gaz prin Ucraina, recunoscând regimul-marionetă din Donbas sau chiar atacând militar Ucraina. Lupta împotriva închipuitei „anti-Rusia" a devenit opera sa de viaţă.
