De-a lungul timpului au fost momente de tensiune maximă în relația bilaterală. Unul s-a consumat chiar în mandatul de președinte al lui Volodimir Zelenski, la scurt timp după ce acesta a câștigat alegerile.
În ianuarie 2020, Zelenski a acuzat România că a ocupat Bucovina de Nord, la scurt timp după semnarea actului de unire a Republicii Populare Ucraineane cu Republica Populară a Ucrainei Occidentale într-un singur stat independent, în data de 22 ianuarie 1919.
"În toate colțurile Ucrainei vestea a fost primită cu entuziasm. În cele din urmă există o șansă de a construi o țară unită și independentă. Din păcate, aceasta a fost ratată. Ambițiile politicienilor i-au împiedicat să realizeze cu adevărat unitatea statului. Unitate nu în vorbe, ci în fapte.
Citește și: Declarat informator, Băsescu pierde vila și SPP-ul pe mâna oamenilor securistului Voiculescu
În scurt timp, UPR a părăsit Kievul la presiunea bolșevicilor, iar cea mai mare parte a teritoriului Galiției a fost ocupată de trupele poloneze, Bucovina de Nord a fost ocupată de România, iar Cehoslovacia a luat Transcarpatia. Au trecut peste 100 de ani. Am tras vreo concluzie din această întâmplare? Ne învață un principiu simplu, dar vital pentru Ucraina: numai împreună suntem puternici", a susținut Zelenski într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Unității Ucrainei.
Ministerul român al Afacerilor Externe a cerut la acel moment clarificări pe subiect, iar ambasadorul ucrainean în țara noaastră dat înapoi, susținând că a fost vorba de o „eroare de traducere”.
Fals istoric
De la bun început trebuie spus că afirmația lui Zelenski reprezintă un fals istoric.
Un „fake news”, similar cu cele răspândite de mașina de propagandă a Rusiei, care se folosește de disputele teritoriale dintre vecinii săi, provocate de Uniunea Sovietică în anii Celui de-al Doilea Război Mondial, pentru a alimenta conflicte la granițele sale.
Bucovina de Nord este, în prezent, parte a Ucrainei, pentru că a fost anexată de URSS în baza Pactului Ribbentrop-Molotov, in 28 iunie 1940, și a rămas parte din ea până la destramarea acesteia, în 1991, rămânând „moștenire” Kievului.
Până atunci ea a facut parte din Principatul Moldovei, până în 1774, a intrat în componența Imperiului Habsburgic, iar la 28 noiembrie 1918, după prăbușirea Imperiului Austro-Ungar, s-a unit cu România, prin votul dat de Congresul General al Bucovinei. Unirea a fost recunoscută de învingătorii din Primul Război Mondial prin tratatul de la Saint Germain, semnat la 10 septembrie 1919.
Motivele lui Zelenski
Care au fost motivele președintelui de la Kiev de a lansa o astfel de acuzație? Rațiunile au fost mai degrabă interne. Declarația nu a fost parte dintr-o campanie externă de contestare a granițelor actuale, ci doar o afirmație populist-patriotică, menită a-i servi agendei interne a lui Zelenski.
Contextul în care președintele Ucrainei a lansat această declarație i-a dat puternice conotații electorale, politicianiste.
Acuzația la adresa României a fost lansată într-un mesaj cu prilejul Zilei Unității Ucrainei, ceea ce înseamnă că Zelenski a apăsat cu putere pe pedala naționalistă. Asta nu miră, pentru că în Ucraina, cu o viață politică subdezvoltată ce amintește de România anilor '90, naționalismul este rețeta predilectă.
Citește și: Fostul senator PSD Mihnea Costoiu a fost condamnat la 3 ani cu suspendare în dosarul „Cutezătorii”
De altfel, deși un președinte catalogat drept progresist, Zelenski și-a câștigat mandatul apelând la astfel de stratageme.
Pe de altă parte, afirmația lui Zelenski s-a înscris în tonul declarațiilor antiromânești ale predecesorilor săi, parte integrantă dintr-o politică ucraineană de stat împotriva minorităților naționale.
Lege anti-minorități
În aprilie 2019, Petro Poroșenko, președintele anterior, a promulgat în ultimele zile de mandat, după alegerea lui Zelenski, o lege privind limba de stat, care prevede obligativitatea folosirii limbii ucrainene în toate domeniile vieţii, cu excepţia convorbirilor particulare şi a procesiunilor religioase.
Legea care limitează drastic dreptul minorităților, inclusiv al celei românești care numără circa 600.000 de persoane, de a-și folosi limba maternă, a intrat în vigoare în iulie 2019. Deși Zelenski a criticat-o, legea nu a fost modificată nici până astăzi. În noul context, președintele Ucrainei a promis că va rezolva această problemă.
Un alt episod agresiv al autorităților ucrainene s-a petrecut în 2018, tot în mandatul lui Poroșenko, când ofițerii serviciului de securitate SBU au percheziționat Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, instituție a Guvernului României, lansând acuzații de incitare la separatism, confiscând hărți ale României interbelice și materiale didactice.
Rolul retoricii naționaliste și antiromânești ale lui Zelenski a fost de a disipa din tensiunea acumulată împotriva sa, generată de cei care l-au acuzat de prea multă disponibilitate de a pacifica estul Ucrainei în condițiile impuse de Rusia.
Zelenski face pași serioși în a accepta federalizarea țării, prin acceptarea organizării de alegeri locale în estul rusofon și controlat de separatiști, alegeri în urma cărora provincia va căpăta un grad ridicat de autonomie.
Naționaliștii de la Kiev i-au reproșat lui Zelenski că nu face suficient pentru a proteja integritatea teritorială a Ucrainei.
O altă cauză a comportamentului agresiv al liderilor de la Kiev împotriva României, inclusiv al lui Volodimir Zelenski, este și indulgența cu care România a tratat aceste incidente diplomatice. Reacțiile firave ale Bucureștiului (luări de poziție declarative, nu o strategie eficientă de a combate comportamentul Kievului) i-au transformat pe românii din Ucraina în victime sigure ale politicii de asimilare derulate de autoritățile ucrainene.
