Secretarul de stat a prezentat şi un rezumat al volumului de lucrări realizate la podul suspendat peste Dunăre, dar şi alte informaţii legate de acest obiectiv de investiţii, cel mai mare din România de după 1989.
Secretarul de stat a prezentat şi un rezumat al volumului de lucrări realizate la podul suspendat peste Dunăre, dar şi alte informaţii legate de acest obiectiv de investiţii, cel mai mare din România de după 1989.
Un orășel din România s-a dotat cu autobuze electrice. Vehiculele nu pot fi utilizate, însă, și primăria riscă să piardă finanțarea europeană de 6 milioane de lei, pentru că n-a făcut infrastructura de încărcare și nici n-a asfaltat străzile pe trasee, conform proiectului.
Autostrada A10 Sebeș-Turda este un dezastru, la puțin peste doi ani de la inaugurare. Doar de la începutul anului s-au surpat două zone, au apărut fisuri și denivelări și mai multe porțiuni sunt pline de gropi. Italienii care au construit-o câștigă însă în continuare licitații.
Un autobuz STB a fost străpuns de șina de tramvai pe care circula, un cornier al acesteia intrând în cabina pasagerilor prin podeaua vehiculului. Incidentul a avut loc pe Calea Călărașilor din București, într-o zonă în care șina este extrem de degradată.
Autoritățile se laudă pe toate canalele că „Golden Gate”-ul din Brăila, podul de 500 de milioane de euro peste Dunăre, este aproape gata și au început testele de rezistență. Data înaintată pentru inaugurare e 27 iunie, dar aceasta va fi doar parțială, pe varianta Măcin.
Autostrada Bucureștiului este un vis încă îndepărtat. Lucrările pe tronsonul 3 al A0 Sud au avansat cu o medie lunară de aproximativ 3%, ajungând la 37-38% în loc de 50% cât se lăuda constructorul, iar pe lotul 2 al A0 Nord ar putea fi gata în 2023 maximum 13,5 km.
Oficial, viteza comercială a trenurilor este de 72,9 km/h în România. Real însă, din cauza infrastructurii precare, trenurile de marfă merg ca melcul, cu 16 km/h, iar cele de pasageri cu o medie de circa 40-50 km/h. Doar pe câteva tronsoane se poate rula și cu 160 km/h.
Armata rusă a lovit infrastructura critică din Portul Odesa de la Marea Neagră, care este esențial pentru exporturile de cereale ale țării, a declarat armata ucraineană.