Grindeanu este optimist: tronsonul Bascov - Băiculeşti din A1, dat în folosinţă până la 1 decembrie. Dacă se va merge în acest ritm, lucrările ar putea fi finalizate la sfârşitul anului viitor.
Grindeanu este optimist: tronsonul Bascov - Băiculeşti din A1, dat în folosinţă până la 1 decembrie. Dacă se va merge în acest ritm, lucrările ar putea fi finalizate la sfârşitul anului viitor.
Miliardarul Ion Țiriac își cere din nou înapoi în instanță terenurile expropiate pentru contruirea Terminalului 2 al Aeroportului Otopeni. Iar de această dată ar putea avea câștig de cauză. Statul nu a făcut investiția la care s-a angajat încă de acum 6 ani, din august 2018.
VIDEO Autostrada care costă 35.000.000 €/km. Face legătura între Sibiu și Pitești. Lucrările de pe Lotul 4 al Autostrăzii Pitești – Sibiu, care includ săparea unui tunel cu două fire, sunt avansate cu 45 de zile peste programul inițial, la aproximativ un an de la debut.
Unul dintre cele mai importante și adânci tuneluri auto din Europa, Tunelul Mont-Blanc, este închis timp de aproape 4 luni, până pe 16 decembrie, pentru ample lucrări de reabilitare. Rute alternative nu sunt multe, iar traficul rutier va fi dat peste cap.
Un nou pod peste Dunăre va fi construit între România și Bulgaria. Autoritățiel au anunțat în ce stadiu este. Banii pentru construcția acestuia provin din Mecanismul pentru Interconectarea Europei.
Șoferii vor „zbura” pe autostradă între Brăila și Focșani. Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR), care nu a făcut mai nimic un an, a anunţat că a aprobat lansarea licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia Drumului Expres Focşani-Brăila (DEx 6), lung de 73 kilometri.
Grindeanu: Parcurs „fulger” pentru o nouă autostradă, de 14,59 miliarde lei, într-o zonă importantă. Da, Banatul va avea o nouă autostradă! Aceasta va asigura legătura dintre Timișoara și Moravița, zona în care se află frontiera româno-sârbă.
„Minune”, la Bârlad! E gata șoseaua de centură promisă încă din 2018. Autoritățile anunță că drumul va fi dat în trafic în câteva zile.