Ministrul muncii Florin manole a anunțat că s-au descoperit fraude de proporții cu indemnizații de handicap. Guvernul anunță noi criterii de evaluare pe baza cărora se vor elibera indemnizațiile de handicap.
Ministrul muncii Florin manole a anunțat că s-au descoperit fraude de proporții cu indemnizații de handicap. Guvernul anunță noi criterii de evaluare pe baza cărora se vor elibera indemnizațiile de handicap.
Ministerul muncii a decis că vrea să schimbă modul de acordare pentru pensia sau indemnizația de handicap. Ce condiții trebuie îndeplinite? vă spunem potrivit documentului pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii.
Salariile directorilor și indemnizațiile membrilor CA din companiile municipale din București vor fi plafonate până la finalul zilei. Primarul Stelian Bujduveanu spun că aceste companii au obligația să implementeze hotărârea de Consiliu General aprobată acum 45 de zile
Sunt diferențe colosale între pensiile speciale. Magistrații iau în medie 25.000 de lei pensie, iar pentru 18.000 de lei nu au cotizat la stat. Sunt practic un cadou de la stat. În același timp, sunt alți pensionari speciali care primesc indemnizații de doar 900 de lei lunar.
SC Apa CTTA este compania de apă și canal din județul Alba. Președintele Consiliului de Administrație ia indemnizație de 100.000 lei, participând la doar 10 ședințe într-un an. Directorul companiei primește 20.000 de lei salariu net pe lună.
Curtea Constituțională a României a spus, despre primele de pensionare de 35.000 €, că „niciunul dintre judecătorii al căror mandat se încheie în luna iulie 2025 nu a solicitat şi nici nu a primit vreo sumă de bani”.
Indemnizații de 2.500 de lei pentru anumiți profesori. Pentru ce sunt banii și cine beneficiază? Proiectul este implementat la nivelul întregii țări.
Ministerul muncii prezintă calendarul oficial: Când intră în luna mai pensia, alocația, indemnizația de creștere copil, stimulentul de inserție, banii pentru persoanele cu dizabilități?