duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

CCR, despre primele de pensionare de 35.000 €: Niciunul dintre judecători nu a cerut bani

Data publicării: 03.07.2025 • 14:02 Data actualizării: 03.07.2025 • 14:12
CCR, despre primele de pensionare de 35.000 €: Niciunul dintre judecători nu a cerut bani  - Foto: Inquam Photos / George Calin
CCR, despre primele de pensionare de 35.000 €: Niciunul dintre judecători nu a cerut bani - Foto: Inquam Photos / George Calin

Curtea Constituțională a României a spus, despre primele de pensionare de 35.000 €, că „niciunul dintre judecătorii al căror mandat se încheie în luna iulie 2025 nu a solicitat şi nici nu a primit vreo sumă de bani”.

Preşedintele interimar al Curţii Constituţionale a României, Marian Enache, a dat publicităţii, prin Biroul de presă, prima reacţie a instituţiei în legătură cu bonusurile pe care judecătorii constituţionali ar urma să le primească la încetarea mandatelor, egale cu indemnizaţia netă de 6 luni de activitate.

Astfel, potrivit sursei citate, niciunul dintre judecătorii al căror mandat se încheie în iulie 2025 nu a solicitat şi nici nu a primit vreo sumă de bani în baza Legii 47/1992.

CCR, despre primele de pensionare de 35.000 €: Niciunul dintre judecători nu a cerut bani

Astfel, preşedintele interimar al CCR, Marian Enache, precizează că, în „virtutea competenţelor prevăzute de Legea nr.361/2023 privind personalul Curţii Constituţionale şi în calitate de ordonator principal de credite, Secretarul general al Curţii are obligaţia informării lunare a preşedintelui şi a Plenului Curţii Constituţionale cu privire la operaţiunile efectuate în această calitate, sens în care prezintă Plenului Curţii informări, note şi/sau referate legate de execuţia bugetară, inclusiv cu privire la stadiul aplicării legilor cu referire la orice aspecte care privesc bugetul instanţei de contencios constituţional, conform News.ro.

Citește și: Război total pe pensiile speciale de 25.000 lei. Magistrații îl amenință pe Bolojan că îl duc la CCR

„În şedinţa administrativă a Plenului Curţii din data de 1 iulie 2025, Secretarul general a înaintat o notă referitoare la situaţia drepturilor prevăzute de art.71 alin.(5) din Legea nr.47/1992. Plenul a decis ca orice măsură luată de Secretarul general în calitate de ordonator principal de credite să se deruleze potrivit legii şi cu avizul expres al Ministerului Finanţelor. Plenul nu a luat nicio decizie şi nicio hotărâre cu privire la drepturile prevăzute de art.71 alin.(5) din Legea nr.47/1992. Mai mult, niciunul dintre judecătorii al căror mandat se încheie în luna iulie 2025 nu a solicitat şi nici nu a primit vreo sumă de bani având ca temei prevederile art.71 alin.(5) din Legea nr.47/1992”, precizează Marian Enache în comunicatul dat, joi, publicităţii.

Citește și: Șeful CCR, Marian Enache, vrea tăierea pensiilor speciale. Nu și a lui, de magistrat: 7.500 €/lună

Potrivit articolului 71, alin.(5) din Legea nr.47/1992, la încetarea mandatului, ca urmare a expirării termenului acestuia sau a imposibilităţii exercitării sale din motive de sănătate, judecătorii Curţii Constituţionale beneficiază de o sumă egală cu indemnizaţia netă de 6 luni de activitate.

Citește și: Președintele CCR cu pensie de 64.000 lei și-a încheiat mandatul. Marian Enache va fi doar interimar

Miercuri, premierul Ilie Bolojan afirma, în legătură cu posibilitatea ca trei judecători ai CCR, între care şi Marian Enache, să primească indemnizaţii de 180.000 de lei, la finalizarea mandatului, că acestea sunt legale, dar că, în contextul actual, crede că sunt imorale.

Întrebat dacă Guvernul va aloca fondurile necesare în cazul în care CCR nu are acei bani, premierul a răspuns:

„Dacă nu au bani, atunci cred că s-ar putea încadra în bugetul pe care îl au, pentru că vom fi în situaţia în care, practic, cu nişte situaţii excepţionale, rectificarea bugetară care va veni nu poate să fie decât negativă în general. Nu mai avem bani de dat în plus. V-am prezentat care este situaţia şi în astfel de situaţii decenţa şi normalitatea cred că ar trebui să prevaleze chiar dacă există o anumită bază legală sau se poate crea o bază legală pentru un drept sau altul”.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră