Un avion Boeing 767 care aparține companiei Omni Air a rămas pe pista Aeroportului Băneasa, după ce trenul principal de aterizare din partea stângă a suferit avarii la aterizare.
Un avion Boeing 767 care aparține companiei Omni Air a rămas pe pista Aeroportului Băneasa, după ce trenul principal de aterizare din partea stângă a suferit avarii la aterizare.
Un tren de pasageri a deraiat miercuri în Aberdeenshire, nord-estul Scoției. Premierul scoțian Nicolae Sturgeon l-a numit „un incident extrem de serios”. Imaginile de la fața locului arată că nu este vorba doar de vagoane sărite puțin de pe șine.
Mai multe focuri de armă au fost trase, vineri, în timpul unui conflict izbucnit între două grupuri de bărbaţi, în municipiul Arad, şapte persoane fiind duse la audieri după intervenţia poliţiştilor.
Șase polițiști și jandarmi au fost atacați cu pietre la Sfântu Gheorghe, în timp ce încercau să oprească o petrecere la care partipau 30 de oameni. Mai mult, petrecăreții au ieșit cu un topor și mai multe cuțite la oamenii legii, amenințându-i.
Pasagerii unei curse Fly Dubai au petrecut revelionul în Aeroportul ”Henri Coandă”. Aeronava, al cărei zbor a fost amânat din motive tehnice în cursul zilei de luni, a decolat marți seara la 21:45, dar s-a întors din nou la sol, susțin surse din CNAB, citate de Mediafax.
Ministrul ceh al sănătăţii Adam Vojtech, a anunțat că numărul persoanelor decedate în incidentul armat înregistrat marţi dimineaţă la un spital din oraşul Ostrava, în nord-estul Cehiei, a urcat la şase.
Patru persoane au fost împuşcate la Toronto (Canada), la o paradă organizată în cinstea câștigării de către echipa de baschet Toronto Raptors a câştigat primul său titlu de campioană NBA, relatează AP.
Un tren de metrou a fost blocat în această dimineață între stațiile Apărătorii Patriei și Dimitrie Leonida din cauza unor probleme tehnice, anunță postul Antena 3.