Preşedintele Klaus Iohannis califică drept "sfâşietoare" informaţiile despre incendiul de la Catedrala Notre Dame, spunând că România este alături de Franţa.
Preşedintele Klaus Iohannis califică drept "sfâşietoare" informaţiile despre incendiul de la Catedrala Notre Dame, spunând că România este alături de Franţa.
Incendiul care a devastat Catedrala Notre-Dame din Paris este „sub control", au anunţat marţi dimineaţă pompierii capitalei franceze după mai multe ore de lupte cu flăcările, relatează AFP.
Incendiul izbucnit la un bloc din Complexul Studenţesc din Timişoara, miercuri seara, ar fi fost pus intenţionat, de o persoană care ar fi dat foc la nişte deşeuri, iar flăcările au cuprins balconul aflat la primul etaj.
După tragedia de la Colectiv oamenii s-au simţit uniţi de suferinţă, de valul puternic de emoţie, de empatia cu victimele.
Din aproape 1.200 de cluburi şi discoteci care funcţionează la nivel naţional, 280 nu deţin autorizaţie de securitate la incendiu. Totuși, comparativ cu 2015, solicitările pentru obţinerea autorizaţiilor a crescut cu până la 130 la sută, potrivit IGSU.
153 de secunde este primul spectacol de teatru care aduce pe scenă un eveniment recent care a marcat profund România: incendiul din clubul Colectiv.
Mai multe imagini impresionante au fost surprinse în această perioadă în incendiul de vegetație din Grecia, în regiunea Attica și în zona Mati, cu oameni care încearcă să ajute pompierii și militari în lupta cu flăcările.
26 de persoane, adulți și copiii, au fost găsiți morți, îmbrățisate, pe un câmp de lângă localitatea Mati, din Grecia. Autoritățile grecești descoperă noi victime, pe măsură ce incendiile sunt stinse.