Armenia găzduiește un forum de mediu al ONU, în pofida lacunelor din propriile politici ecologice

Pe 19 octombrie se deschide la Erevan cea de-a șaptesprezecea Conferință a Părților la Convenția privind diversitatea biologică (CBD COP17). Pentru prima dată, guvernele vor efectua o evaluare globală a progreselor înregistrate în punerea în aplicare a Cadrului global pentru biodiversitate de la Kunming-Montreal (KMGBF).

Europa are un interes direct în rezultatul acestei conferințe. Armenia face parte din Parteneriatul Estic, lansat la inițiativa Poloniei și Suediei, iar în 2025 parlamentul său a adoptat o lege care a demarat procesul de aderare a țării la Uniunea Europeană. Comparația firească se face, așadar, cu Europa Centrală și de Est, ale cărei țări au moștenit în anii 1990 o situație foarte asemănătoare: mine, ape uzate netratate, versanți defrișați.

De mai bine de un an, observatorii se întreabă dacă Armenia ar putea fi nu doar gazda summitului, ci și un exemplu pentru alții. În mai 2025, ecologistul Ruben Khachatryan a scris în The Revelator că țara era „departe de a fi un model de gestionare responsabilă a mediului”; mai târziu în același an, într-un articol pentru EVN Report, el a identificat ca fiind cea mai gravă amenințare politicile care pun mineritul mai presus de protecția mediului.

Un raport al Fundației Heinrich Böll a subliniat „interesele concurente cu sectoarele minier și energetic”, iar în iulie, Hetq a scris că, în ajunul COP17, Armenia „făcea promisiuni ambițioase, greu de crezut”. Cu doar câteva zile înainte de eveniment, bilanțul este descurajant.

Statul armean, acționar într-o mină care va folosi cianură

Acum un sfert de secol, un baraj s-a rupt la Baia Mare, în România, provocând deversarea de deșeuri contaminate cu cianură pe râul Tisa și pe Dunăre, până în delta acesteia. În urma acestui incident, Republica Cehă, Germania și Ungaria au interzis procesul de lixiviere cu cianură. România a renunțat ulterior la exploatarea minieră de la Roșia Montană: situl a fost inclus pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, iar în 2024 un tribunal de arbitraj a respins cererea de despăgubire de miliarde de dolari a investitorului.

Armenia, în schimb, a preluat o participație. Statul deține 12,5% din Lydian Armenia, compania care se pregătește să deschidă o mină la zăcământul Amulsar, în apropierea stațiunii balneare Jermuk. Din septembrie 2025, reprezentantul guvernului în cadrul companiei este Gnel Sanosyan, fost ministru și membru al conducerii partidului de guvernământ. Potrivit ministrului economiei, lansarea era programată pentru luna septembrie, în ajunul conferinței, iar aurul urma să fie extras folosind o soluție de cianură de sodiu.

Cu toate acestea, așa cum se menționează într-un document publicat de ONU în Armenia, doar 9 din cele 24 de companii miniere au prezentat rapoarte de monitorizare a mediului pentru anul 2024. Vecinii Armeniei au reacționat la dezastrele ecologice prin interzicerea cianurii. Armenia a devenit acționar într-o mină care utilizează cianură, într-un sector în care majoritatea companiilor nici măcar nu raportează impactul lor asupra mediului.

Lacul Sevan, poluat de ape uzate netratate

Resursele de apă ale Armeniei se aflau în pericol cu mult înainte de apariția cianurii. Ungaria a stopat eutrofizarea lacului Balaton prin reducerea încărcăturilor de fosfor și refacerea zonei umede Kis-Balaton; în întreaga Uniune Europeană, peste 90 % din apele uzate urbane sunt tratate conform unui standard comun. În Armenia, potrivit Raportului EVN, doar aproximativ 8 % din apele uzate urbane au beneficiat de tratare mecanică în 2021, în timp ce mai puțin de 1 % au beneficiat de tratare biologică.

UE și Germania au alocat aproape 6 milioane de euro pentru EU4Sevan, un program de protecție a lacului Sevan, printre obiectivele căruia se număra și tratarea apelor uzate. Cu toate acestea, într-un document de programare din 2024, Bruxelles raporta încă că apele uzate netratate poluau lacul. Stațiile de epurare din jurul lacului Sevan rămân doar mecanice; tratarea biologică este încă doar o promisiune a guvernului, inclusă în programul său pentru perioada 2026-2031. Lacul Sevan rămâne cel mai evident eșec.

Păduri neinventariate din 1993 și specii în pragul extincției

În cazul pădurilor, chiar și nivelul de referință este incert. Polonia și-a mărit suprafața împădurită de la 21% în 1945 la peste 29%. Armenia promite să-și dubleze aproape suprafața împădurită până la jumătatea secolului, însă ultimul său inventar forestier datează din 1993. Angajamentul de a dubla suprafața împădurită a Armeniei se bazează pe cifre inexistente și pe o activitate de plantare care se ridică la o treime din plan.

Armenia protejează 13% din teritoriul său și își propune să ajungă la 20% până în 2030, în timp ce cadrul global prevede 30%. Uniunea Europeană protejează peste un sfert din teritoriul său, iar Polonia, Slovacia, Bulgaria și Croația protejează deja peste 30% din teritoriile lor.

Zimbrul european demonstrează ce se poate realiza printr-o conservare susținută. Până în 1927 nu mai rămăsese niciun exemplar în sălbăticie; specia a fost repopulată pornind de la douăsprezece animale fondatoare, iar astăzi cea mai mare populație a sa care trăiește în libertate, de aproximativ 1.000 de animale, se află în Pădurea Białowieża. Armenia, potrivit Raportului EVN, mai are doar între opt și treisprezece leoparzi. Țara rămâne departe chiar și de propriul său obiectiv, care este la rândul său mai puțin ambițios decât cel global, iar speciile sale cele mai rare se află în continuare pe pragul extincției.

Deversări la locul conferinței, fără sancțiuni

Eficacitatea regulilor depinde de modul în care sunt aplicate. În Uniunea Europeană, un operator a cărui activitate reprezintă o amenințare iminentă pentru mediu trebuie să ia măsuri preventive înainte ca vreo pagubă să se producă. În iulie, la Erevan, Hetq a raportat că pământul provenit din pregătirile pentru amplasamentul COP17 se revărsa în defileul Hrazdan, umplând albia râului și afectând copacii – chiar dacă, cu doar o lună înainte, autoritățile orașului prezentaseră statutul de zonă protejată pentru defileu ca unul dintre angajamentele lor pentru COP17.

Inspectoratul de mediu a recunoscut deversarea, dar a clasat cazul: copacii nu se uscaseră, iar albia râului nu se modificase, așa că nu exista nicio „deteriorare măsurabilă”. În 2025, inspectoratul a înregistrat 3.303 de încălcări, cu 30% mai multe decât în anul precedent. Cu toate acestea, chiar și un caz evident, petrecut chiar la ușa conferinței, a rămas fără urmări.

Planul pentru biodiversitate are 93% din finanțare neasigurată

Lipsesc și fondurile. Instituțiile UE au convenit să aloce 10% din cheltuielile bugetare anuale ale Uniunii pentru biodiversitate în 2026 și 2027. Planul de acțiune al Armeniei pentru perioada 2026-2030 va necesita aproximativ 960 de milioane de dolari, conform unei estimări preliminare a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), iar 93% din această sumă nu a fost încă asigurată. O decizie a guvernului estimează costul conferinței în sine la aproximativ 25 de milioane de dolari. S-au găsit fonduri pentru conferință. Pentru natură, aproape deloc.

Apropierea de UE pune la încercare politicile de mediu ale Armeniei

În ultimul an, problemele cu care se confruntă țara gazdă nu au făcut decât să se înmulțească: o mină de cianură a cărei deschidere este programată în ajunul summitului; ape uzate netratate în Lacul Sevan; păduri care nu au mai fost inventariate din 1993; un caz privind depozitarea de pământ la locul de desfășurare a conferinței, închis fără consecințe; un plan de conservare căruia îi lipsesc nouă zecimi din finanțare. Armenia nu a reușit să devină un exemplu.

Sărăcia nu este explicația. De fiecare dată când normele de mediu au intrat în conflict cu interesele industriei sau ale unor proprietari influenți, normele au cedat. Malurile lacului Sevan au fost construite de-a lungul anilor. Încă din 2019, Artur Grigoryan, fost șef al inspectoratului de mediu, a avertizat cu privire la schemele de corupție din sectorul minier. Astăzi, statul însuși deține o participație într-o mină de cianură.

Evaluarea globală nu va sancționa Armenia pentru nimic din toate acestea: conform normelor convenției, aceasta se desfășoară „într-o manieră nepunitivă”. Negocierile de aderare la UE vor fi diferite. În acest context, întrebările vor viza dacă au fost construite stații de epurare a apelor uzate, dacă există inventare forestiere și dacă aplicarea legislației de mediu funcționează efectiv. O țară care adoptă o lege care o apropie de Uniune, în timp ce sacrifică în mod repetat natura în favoarea intereselor private, urmează o cale ipocrită către Europa. Europa Centrală și de Est a parcurs această cale cu seriozitate.

Borislav Sandov este expert internațional în mediu, fost viceprim-ministru pentru politici climatice, ministru al Mediului și Apelor din Bulgaria