Bill și Hillary Clinton au anunțat că vor depune mărturie în fața unei comisii a Congresului SUA în ancheta privind dosarul Epstein, după ce riscul unor acuzații de obstrucționare a Congresului a determinat amânarea unui vot decisiv.
Bill și Hillary Clinton au anunțat că vor depune mărturie în fața unei comisii a Congresului SUA în ancheta privind dosarul Epstein, după ce riscul unor acuzații de obstrucționare a Congresului a determinat amânarea unui vot decisiv.
Hillary și Bill Clinton, fost preşedinte al Statelor Unite ale Americii, refuză să depună mărturie, în investigația Congresului SUA, privind Dosarele Epstein.
Fostul secretar de stat Hillary Clinton a calificat drept „extraordinar” discursul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski în fața Congresului, spunând că lupta țării împotriva agresiunii rusești a „dovedit că sunt o investiție foarte bună pentru Statele Unite”.
În vârstă de 75 de ani, Clinton a fost internat timp de aproape cinci zile din cauza unei infecții.
Președintele SUA, Donald Trump, a aprobat declasificarea integrală a documentelor referitoare la presupusul ajutor pe care Rusia i l-ar fi acordat în alegerile prezidențiale din 2016.
Lăcomia - nu trădarea - l-a determinat pe Donald Trump să-i ceară ajutor preşedintelui rus Vladimir Putin în scrutinul prezidenţial din 2016, scrie într-o nouă carte, calificată de agenția DPA drept „bombă”, Michael Cohen, fostul avocat personal al lui Trump.
FBI se scufundă în scandalul Michael Flynn, pe măsură ce farsa judiciară împotriva sa iese la lumină.
Deși a intrat târziu în cursa internă a democraților, Michael Bloomberg ar putea deveni cel mai de temut contracandidat al actualului președinte american.