Guvernul se pregătește să preia rafinăria Petrotel Teleajen, de la Ploiești, și rețeaua de 300 de stații de carburanți, deţinută de Lukoil
Guvernul se pregătește să preia rafinăria Petrotel Teleajen, de la Ploiești, și rețeaua de 300 de stații de carburanți, deţinută de Lukoil
Compania aeriană Tarom a cerut Guvernului o nouă tranșă, de 114.000.000 lei, din ajutorul de stat aprobat de Comisia Europeană pentru a-și continua restructurarea. În plină criză bugetară, însă, în iulie 2025, membrii CA și-au dublat indemnizația la 24.148 lei/lună.
Guvernul german vrea să prevină o nouă creștere a costurilor asigurărilor de sănătate. Economiile vor fi făcute în principal în spitale. Dar fondurile de asigurări de sănătate spun: Probabil că nu va fi suficient.
Cabinetul de miniştri, condus de prim-ministrul Alexandru Munteanu, a depus, sâmbătă, jurământul de învestire în prezenţa preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu şi a preşedintelui Parlamentului, Igor Grosu.
Propunerea PSD de formare a unui grup de lucru pentru pensiile magistraţilor nu a fost acceptată în coaliţie, au precizat surse politice pentru News.ro. Premierul Ilie Bolojan vrea să iniţieze discuţii, de la Guvern în vederea asumării unui nou proiect.
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă, într-un interviu pentru ziarul Cotidianul, că e pregătit să-l desemneze premier pe liderul PSD Sorin Grindeanu la rotativa guvernamentală din primăvara anului 2027.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a reacționat la decizia CCR de a respinge reforma pensiilor speciale. El spune că „respectăm independența Justiției, dar privilegiile nu pot fi confundate cu drepturi fundamentale”
Termenul de implementare al programului INVESTALIM va fi prelungit, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței de joi a Guvernului. Măsura vine în contextul complexității proiectelor finanțate și al întârzierilor care nu pot fi imputate beneficiarilor.