Un bărbat a dat în judecată loteria după ce a aflat că a câștigat premiul cel mare. De ce a făcut-o? Ce s-a întâmplat de fapt și cum a ajuns bărbatul să afle că totul a fost o greșeală.
Un bărbat a dat în judecată loteria după ce a aflat că a câștigat premiul cel mare. De ce a făcut-o? Ce s-a întâmplat de fapt și cum a ajuns bărbatul să afle că totul a fost o greșeală.
Un polițist în vârstă de 30 de ani s-a trezit cu decizia de pensionare. Și-a dat seama mai târziu ce se întâmplase. Acum trebuie să urmeze câteva proceduri pentru a fi repus în serviciu.
Au fugit cu seiful cu bani din casa unui cetățean străin. Mai mulți indivizi au prădat locuința acestuia, acționând la pont. Unul dintre ei a fost deja reținut, dar polițiștii au făcut o gafă în timpul perchezițiilor la adresele suspecților.
Bărbatul care a fost reținut din greșeală în cazul crimei din Sibiu, dă în judecată Poliția Română. Acesta a declarat că a scos și un certificat medico-legal și că nu vrea să lase lucrurile așa.
Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană şi un calcul greşit au făcut ca doi ieşeni să piardă 15.000 de euro.
Un copil de 5 ani a ucis accidental o femeie în vârstă de 87 de ani în timp ce învăța să meargă pe bicicletă fără rotițele ajutătoare.
După ce Elon Musk a preluat Twitter a început „marea concediere”. Chiar din primele zile, aproximativ 50% din personal a fost concediat, inclusiv persoanele din conducere. Luni, zeci de „concediați” sunt chemați înapoi la serviciu, scuza fiind că au fost concediați din greșeală.
Andreea Răducan a avut o postare tulburătoare despre cazul de dopaj în care e implicată acum Simona Halep.