O bomba din al Doilea Război Mondial a fost descoperită într-un cartier din Frankfurt. 20.000 de oameni au fost obligaţi să-şi părăsească temporar locuinţele.
O bomba din al Doilea Război Mondial a fost descoperită într-un cartier din Frankfurt. 20.000 de oameni au fost obligaţi să-şi părăsească temporar locuinţele.
Statul german va plăti facturile la gaz pe luna decembrie pentru toate gospodăriile și pentru toate întreprinderile mici și mijlocii, parte a unui plan mai larg al guvernului de la Berlin, recomandat de un panel de experți, luni, relatează The Guardian.
14 Octombrie 1802. La 14 octombrie 1802, a avut loc cel mai puternic cutremur din istoria României, până în prezent. Se estimeazăcă seismul a avut între 7,9 și 8,2 grade pe scara Richter și a fost resimțit și în Moscova, Sankt Petersburg, Insula Creta și Marea Egee.
Claudia Roth a criticat obligativitatea purtării vălului pentru femeile din Iran ca fiind un semn de represiune, în timp ce demonstraţiile continuă să facă ravagii după moartea unei femei aflate în arest pentru că nu a respectat regulile vestimentare.
El a vorbit în acest context de "misiunea neîntreruptă de reînsufleţire a democraţiei, a spiritului păcii şi a solidarităţii".
Ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Peer Gebauer, a declarat că ţara sa încurajează România să "avanseze, cu ambiţie, în ceea ce priveşte reformele din domeniul Justiţiei" şi a amintit de susţinerea acordată ca România să adere la Spaţiul Schengen.
Factorul politic, lipsa de viziune a conducerii Federației Române de Fotbal, alegerea unor antrenori după ureche, investiții fără cap și jucători delăsători au dus naționala României la nivelul Insulelor Feroe.
În Germania, nu e de glumă cu „Wildpinkel”. Urinarea într-un loc public este interzisă și se pedepsește cu amendă de până la 5.000 de euro, în funcție de loc și land, iar în unele zone puteți fi și condamnați la închisoare.