Premierul Florin Cîţu a declarat că până în prezent merge bine campania de vaccinare, însă aceasta trebuie accelerată pentru ca Guvernul să ia noi măsuri de relaxare de la 1 iunie, când este fixată o ţintă de vaccinare a 5 milioane de persoane.
Premierul Florin Cîţu a declarat că până în prezent merge bine campania de vaccinare, însă aceasta trebuie accelerată pentru ca Guvernul să ia noi măsuri de relaxare de la 1 iunie, când este fixată o ţintă de vaccinare a 5 milioane de persoane.
Premierul Florin Cîţu a anunţat, după întâlnirea de vineri cu reprezentanţii industriei HORECA în judeţul Suceava, că studiul de fezabilitate pentru Autostrada 7, porţiunea Paşcani - Siret va fi gata până la finalul acestui an.
Prim-ministrul Florin Cîţu îi îndeamnă pe jurnalişti, de Ziua Libertăţii Presei, să fie în continuare parteneri în efortul informării corecte şi al responsabilizării românilor de a se vaccina în număr cât mai mare.
Premierul Florin Cîţu a declarat, miercuri, că în noaptea de Înviere numai lăcaşurile de cult vor fi deschise şi are încredere că oamenii vor sărbători Paştele cu respectarea regulilor în vigoare, menţionând că au fost luate toate măsurile.
Premierul Florin Cîţu a afirmat, despre actul adiţional la acordul de guvernare semnat marţi seara, că acesta e semnat de către preşedinţii de partide şi este diferit de actele guvernamentale.
Prim-ministrul Florin Cîţu le-a cerut miniştrilor să accelereze reformele în ministerele pe care le conduc, dar şi în companiile din subordine: "Am construit bugetul pentru a elimina risipa banului public".
Fostul ministru PSD al Justiției se bucură de toate beneficiile pe care le are un ministru din guvernul Cîțu, potrivit legii de funcționare a Consiliului Legislativ pe care îl conduce. Potrivit documentelor, Florin Iordache câștigă, lunar, exact cât ministrul Muncii – 21.840 lei.
După ce i-a spus interlopului Romi Neguș că nu mai iese viu dacă vine în București, Vali Nebunu, din Clanul Sportivilor, a schimbat registrul și promovează un canal Youtube pentru copii, El este sprijinit de vedete precum Daiana Marcu și maneliștii Flroin Salam și Costel Biju.