Fierul de călcat ascunde detalii pe care mulți le trec cu vederea, deși pot face această activitate mai simplă. Mica deschidere de pe aparat are un rol practic, iar folosirea ei corectă te poate ajuta să calci hainele mai ușor și mai eficient.
Fierul de călcat ascunde detalii pe care mulți le trec cu vederea, deși pot face această activitate mai simplă. Mica deschidere de pe aparat are un rol practic, iar folosirea ei corectă te poate ajuta să calci hainele mai ușor și mai eficient.
Un petrolier de 188,96 metri lungime, botezat Berca, care a fost făcut, cu chiu cu vai, în 12 ani, la Galați, între anii 1989 și 2001, a fost tăiat la fier vechi de chinezi, după 25 de ani de muncă pe mările și oceanele lumii.
Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns. În România, au fost săpați 2 km de „tranșee” de 2 metri adâncime, în mijlocul câmpului, pentru a fi furată o țeavă de irigații. Paguba se ridică la circa 100.000 de euro.
Deși carnea de vită este recunoscută ca o sursă importantă de fier, nutriționiștii atrag atenția că există cel puțin opt alimente, în special de origine vegetală, care pot furniza cantități chiar mai mari de fier și pot fi integrate cu ușurință într-o alimentație echilibrată.
Pofte alimentare ciudate care ar putea fi semnul cancerului de colon. Care sunt factorii de risc pentru această boală?
Depozite de arme și unelte agricole din fier din perioada medievală au fost găsite de un profesor, lângă Ploieşti, Au fost găsite şi fragmente ceramice, descoperirile sugerând posibilitatea ca în zona respectivă să fi existat o aşezare medievală timpurie necunoscută până acum.
„Aur verde”, planta ce trebuie consumată de PENSIONARI! Are mult fier și previne îmbătrânirii. Despre ce plantă este vorba și cât trebuie să scoată bătrânii din pensie pentru a o cumpăra?
Motivul pentru care să NU bei cafea după ce mănânci. Îți afectează sănătatea. Când să o consumi?