Unitatea UE se poate consolida dacă România, Bulgaria şi Croaţia vor deveni parte din Spaţiul Schengen, a declarat, joi, preşedintele Klaus Iohannis, înainte de prima reuniune a Comunităţii Politice Europene, la Praga.
Unitatea UE se poate consolida dacă România, Bulgaria şi Croaţia vor deveni parte din Spaţiul Schengen, a declarat, joi, preşedintele Klaus Iohannis, înainte de prima reuniune a Comunităţii Politice Europene, la Praga.
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la prima reuniune a Comunităţii Politice Europene şi la reuniunea informală a Consiliului European, care se desfăşoară la Praga, în Republica Cehă, a informat Administraţia Prezidenţială.
Comisia Europeană se pregăteşte pentru potenţiale cazuri de întrerupere a alimentării cu electricitate în unele state UE, în cursul iernii, transmite Janez Lenarcic, comisarul UE pentru Gestionarea Crizelor.
Escaladarea războiului din Ucraina este o realitate, iar președintele Rusiei a semnat consemnat acest lucru odată cu mobilizarea „parțială” și cu anexarea ilegală a celor patru regiuni din Ucraina.
Miniştrii ţărilor europene au ajuns, vineri, la un acord politic privind o serie de noi măsuri care vor fi luate în sectorul energetic, a scris, pe Facebook, ministrul român de resort, Virgil Popescu.
În cadrul Adunării Generale a Rețelei Europene a Procurorilor pentru Mediu procurorului Teodor Niță din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța i s-a acordat premiul principal GAIA pentru excelenta contribuție în lupta împotriva criminalității împotriva mediului.
Comisia Europeană a invitat miercuri statele membre să îşi modernizeze sistemele de venit minim, ca parte a angajamentului constant de a reduce sărăcia şi excluziunea socială în Europa.
Statele Unite vor majora cantităţile de gaze lichefiate trimise către Uniunea Europeană, pentru a ajuta statele europene să înlocuiască gazele ruseşti şi să treacă această iarnă cu bine, a afirmat Don Graves, secretar adjunct al Departamentului Comerţului al SUA