Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor pentru România, în valoare de patru miliarde de euro (aproximativ 19,7 miliarde lei), în vederea sprijinirii întreprinderilor din toate sectoarele în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor pentru România, în valoare de patru miliarde de euro (aproximativ 19,7 miliarde lei), în vederea sprijinirii întreprinderilor din toate sectoarele în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia
Vârsta femeilor care pot să acceseze programul de fertilizare în vitro a fost extinsă până la 45 de ani, iar suma prevăzută, de aproape 3.000 de euro, este acoperitoare pentru întreaga procedură la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Familiei.
Acestea se află în zone „de după blocuri”, titlul proiectului fiind „Iaşul de după blocuri este oraşul nostru!”.
Aproape 1,9 milioane de euro este reportul la jocul Loto 6/49, categoria I, în timp ce la Joker valoarea cumulată a premiilor a ajuns la peste 1,33 milioane de euro, informează Loteria Română.
Florin Salam este unul dintre cei mai bine plătiți maneliști din România. La fiecare petrecere el ia cel puțin 5000 de euro. De ceva vreme s-a gândit să investească în imobiliare, dar afacerea îi este pusă în pericol din cauza faptului că este internat cu COVID.
Ciprian Marica a investit o sumă mare de bani în amenajarea unei plaje pe litoralul românesc, dar e dezamăgit de modul în care autoritățile administrează stațiunea.
Guvernul a aprobat, miercuri, un proiect de lege privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) în valoare de 600 de milioane de euro.
Oficialii vamali italieni au descoperit în bagajele turiştilor, în a doua jumătate a lunii iulie, 22 de kilograme de nisip, pietre şi scoici, furate de pe plaje din Sardinia, au declarat marţi surse citate de agenţia ANSA