FMI avertizează: Riscul unei recesiuni mondiale a crescut. Trăim o epocă de fragilitate

DE Alin Crișan | 10.10.2022 - 18:19
Recesiune - Foto: Profimedia

Kristalina Georgieva, directoarea Fondului Monetar Internaţional (FMI), a avertizat că riscul unei recesiuni mondiale a crescut şi că lumea a intrat în prezent într-o epocă de „fragilitate şi volatilitate”.

SHARE

''Am calculat că aproximativ o treime din economia mondială va avea cel puţin două trimestre consecutive de creştere negativă anul acesta sau anul următor şi pierderile rezultate din decelerarea economiei mondiale vor fi, de acum până în 2026, de patru mii de miliarde'' de dolari, a indicat Georgieva.

Citește și: Un șofer s-a aruncat în Olt când l-au oprit polițiștii. Transporta ilegal persoane

Directoarea FMI a făcut aceste declaraţii în cadrul unei dezbateri la care a fost însoţită de preşedintele Băncii Mondiale (BM), David Malpass, şi care a marcat începerea reuniunilor anuale pentru 2022 ale acestor instituţii la Washington, unde principalii responsabili economici vor discuta despre perspectivele economiei mondiale.

Acestea sunt primele reuniuni cu participare faţă în faţă în ultimii trei ani, a amintit Georgieva, o perioadă în care am trăit ''lucruri de neimaginat care au avut consecinţe importante'', ea menţionând pandemia, invazia rusă în Ucraina şi dezastre climatice pe toate continentele.

Citește și: Rusia provoacă Moldova la „acțiuni militare" în Transnistria. Dă vina pe „forțe externe”

''Toate acestea au adus oamenii într-o situaţie foarte dificilă. Ei sunt epuizaţi şi trebuie să facă faţă unei crize a costului vieţii'', iar această situaţie ''este în mod special dificilă pentru ţările în dezvoltare'', a rezumat Georgieva.

La rândul său, David Malpass a subliniat în acest sens că nivelurile de îndatorare ale ţărilor în dezvoltare ''au devenit tot mai oneroase'', iar creşterea ratelor dobânzilor la împrumuturi le îngreunează şi mai mult situaţia, la fel şi creşterea inflaţiei.

''Cu 70 de milioane de săraci în plus'', conform ultimei analize a BM, şi o reducere cu 4% a venitului mediu, ''obiectivul nostru de prosperitate comună nu este atins'' şi ''au loc inversări ale dezvoltării'', a completat Malpass.

Citește și: Cum și-a redus drastic o gospodină factura la energie? Nu mai folosește aragazul și cuptorul

În acest timp, Georgieva a subliniat că ''abordarea în comun a politicilor monetare şi a politicilor fiscale anul acesta este absolut primordială'', ea insistând că nu ar fi deloc bine ca politicile monetare ''să apese frâna'' şi cele fiscale ''să apese acceleraţia''.

Ea a susţinut că sunt necesare investiţii şi pentru combaterea crizei climatice, argumentând că în condiţii de inflaţie şi recesiune ''vom supravieţui ca umanitate'', dar ''nu putem supravieţui unei crize climatice neîncetate''.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te