Milionarul român de 32 de ani care construieşte un castel în România, George Ţucudean, a oferit o „primă” uriaşă unui fost angajat de la Dinamo, clubul unde a evoluat 2010-2013.
Milionarul român de 32 de ani care construieşte un castel în România, George Ţucudean, a oferit o „primă” uriaşă unui fost angajat de la Dinamo, clubul unde a evoluat 2010-2013.
Pensiile speciale ne costă 0,83% din PIB. Cum PIB-ul s-a cifrat la 284 miliarde de euro în anul 2022, rezultă că pensiile speciale au costat bugetul suma de 2,4 miliarde de euro.
O companie din Europa angajează personal care să muncească în domeniul prelucrării metalelor. Salariul este de 5.500 de euro însă persoana care va fi angajată trebuie să aibă studii tehnice.
România are la dispoziţie în acest moment 10 miliarde de euro pentru IMM-uri, iar din acestea, 7 miliarde de euro sunt deja în joc, a declarat Adrian Câciu.
Construcţia unui pod peste râul Siret, care ar fi urmat să lege judeţele Botoşani şi Suceava, a fost sistată după ce în perimetrul respectiv au fost descoperite o specie de broască şi două specii de gândaci protejate. Se pot pierde 8 milioane €.
Un nou stadion de 137 de milioane € se va construi în România. Acesta ar urma să aibă 32.000 de locuri și va fi al doilea ca mărime din România, după Arena Națională, care are o capacitate de 55.000 de locuri.
Primăria Iaşi înregistra datorii de peste 10 milioane euro la finalul lunii septembrie. Aceşti bani reprezintă, în ponderea cea mai mare, plăţi neefectuate către diverşii furnizori cu care municipalitatea are încheiate contracte.
Ministerul Educaţiei anunţă alocarea a 43 de milioane de euro pentru îmbunătăţirea calităţii învăţământului liceal agricol şi creşterea atractivităţii ofertelor educaţionale. În cadrul apelului de proiecte, cel puţin 57 de licee agricole pot primi finanţare.