O funcționară publică din Primăria Scorțeni susține că a scos la iveală abuzuri, falsuri administrative și presiuni interne, iar „mulțumirea” instituției a venit sub forma unei reorganizări prin care postul ei a fost eliminat.

FSB lansează epurarea masivă a elitelor militare, cu aprobarea Kremlinului. Recentele arestări a cinci ofițeri militari ruși sunt probabil doar primele.
Vladimir Putin efectuează „epurări” în serviciile de securitate, care vizează mai mulți ofițeri „incompetenți”. În același timp, îi consideră trădători doar pe cei care l-au trădat personal.
Locatarii unui bloc de lux din Bucium din cadrul Privillege Residence trăiesc "un veritabil calvar olfactiv". Ei se luptă prin instanţe să rezolve problema staţiei de epurare care nu face faţă numărului de locatari.
Compania franceză oferă soluții aplicabile în domenii precum: gestionarea serviciilor publice de alimentare cu apă, canalizare, epurare ape uzate şi energie.
Senatorul PNL Florin Cîţu a acuzat sâmbătă PSD că pregăteşte o „epurare politică” a bugetarilor, în această categorie urmând să rămână „în afară de amante, rude şi şoferii, numai pe cei care sunt loiali lui Liviu Dragnea şi PSD-ului”.