Newsweek România a vorbit cu Teodor Baconschi despre cartea sa, „Averea bunei educații“, care și-a epuizat deja primul tiraj.
Newsweek România a vorbit cu Teodor Baconschi despre cartea sa, „Averea bunei educații“, care și-a epuizat deja primul tiraj.
Solicitarea premierului Viorica Dăncilă de amânare a începerii şcolii până pe data de 16 septembrie este „absurdă şi lansată cu total dezinteres faţă de elevii din întreaga ţară”, susţine Federaţia Elevilor din România.
România ocupă locul al patrulea în clasamentul studenților proveniți din țările Uniunii Europene care merg să studieze în Hexagon.
„Așa se materializează secole de cultură și civilizație: orice om decent care pune pi ciorul aici vrea să fie, zilnic, mai bun“, scria fostul ministru al Educației, în iulie ‘89.
Rata de promovare la bacalaureat, înaintea contestaţiilor, incluzând şi elevii proveniţi din promoţiile anterioare, este de 67,2%. Rata de promovabilitate a fost cu 13% mai mică decât în urmă cu 10 ani și cu 22% mai mare decât în urmă cu opt ani.
Fumatul în rândul copiilor și tinerilor din mediul rural este o problemă stringentă în România, arată un raportul „Bunăstarea copilului în mediul rural“, lansat de World Vision România în 2018 și care susține că 8% dintre copiii cuprinși în studiu au declarat că au fumat.
Reforma educaţiei începută în mandatul său, măsurile concrete – şi pentru mulţi incomode – luate pentru diminuarea imposturii academice, minciunile şi ameninţările lansate la adresa lui dovedesc că a lovit din plin găşti de interese politice şi sindicale, care au făcut mult rău.
Mihnea Costoiu are liber pentru un al treilea mandat pentru funcția de Rector al Universității Politihenice din București la alegerile care ar trebui să aibă loc anul viitor.