Un cetăţean american, „fost paraşutist şi muzician”, a fost arestat la Moscova pentru trafic de droguri, potrivit unui comunicat transmis pe Telegram de către instanţele de jurisdicţie generală din Moscova.
Un cetăţean american, „fost paraşutist şi muzician”, a fost arestat la Moscova pentru trafic de droguri, potrivit unui comunicat transmis pe Telegram de către instanţele de jurisdicţie generală din Moscova.
Autostrada Soarelui a fost cel mai solicitat drum din România, în minivacanța de Rusalii, au transmis reprezentanți Ministerului Afacerilro Interne. Un număr mare de polițiști a fost trimis pentru a dirija traficul pe A2. În câteva locuri au fost organizate filtre.
37 de suspecți au fost arestați în toată Europa în cadrul unei operațiuni comune împotriva „unei celule criminale extrem de violentă din Balcanii de Vest”, a declarat Europol.
Poliția și procurorii DIICOT au descins în mai multe zone din țară, înclusiv București, pentru destructurarea unor rețele de traficanți de droguri. Cel mai mare grup destructurat avea 4000 de membri și era organizat pe Telegram.
Mai mulți copii au ajuns la spital după ce au consumat substanțe interzise. Aceștia procurau drogurile din grupurile lor de prieteni care deveniseră dealeri pentru a-și acoperi consumul propriu. Trei rețele au fost sparte după ce medicii au anunțat poliția.
Actriţa legendară care avea o personalitate bipolară, era dependentă de droguri şi prescripţia de medicamente, a primit în sfârşit o stea pe Hollywood Walk fo Fame, la aproape şapte ani după ce a plecat din această lume. Nimeni nu o va uita pentru un rol.
A început „distracția” de 1 Mai pe Litoral. Zeci de tineri au fost prinși drogați la festivalurile care se desfășoară în stațiunile de la malul Mării Negre. Pentru ei, petrecerile s-au terminat în dubele poliției.
Un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost trezit de polițiști în timp ce dormea în mașină, cu geamul deschis, în fața primăriei. Bărbatul era semiconștient, iar în mașină avea, printre altele, și un cântar.